Aurescu: Veto-ul Austriei rămâne unul nejustificat. România nu o ia iar de la zero, a câștigat foarte mult respect și simpatie

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul afacerilor Externe, Bogdan Aurescu,
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Veto-ul Austriei împotriva aderării României la spaţiul de liberă circulaţie europeană „rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă”, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, adăugând că ţara noastră a beneficiat, în dosarul Schengen, de cel „mai puternic şi mai vocal sprijin”.

„Trebuie spus că, niciodată în istoria acestui dosar din ultimii 11 ani, România nu a beneficiat de un sprijin mai puternic şi mai vocal din partea partenerilor europeni, state membre şi instituţii europene, pentru aderarea sa la Schengen”, a afirmat şeful diplomaţiei române.

El a precizat că schimbarea de atitudine a unor ţări precum Germania, Franţa, Olanda şi Finlanda, care au fost cunoscute ca având în trecut o poziţie deosebit de reticentă, „a fost determinată şi de răspunsul ferm, prompt al României privind situaţia din Ucraina, cât, mai ales, de eforturile pe care România le-a întreprins în toată această perioadă pentru a dovedi că locul său este în Schengen”.

Bogdan Aurescu a vorbit, în interviu, de o schimbare „bruscă” a poziţiei Austriei.

„Tradiţional, Austria s-a numărat printre susţinătorii aderării României la spaţiul Schengen. Această susţinere s-a bazat şi pe cooperarea bilaterală foarte bună în materie de afaceri interne şi cooperare poliţienească. Mai trebuie menţionat că, în dialogul politico-diplomatic pe care l-am avut constant cu Austria în ultimii ani, inclusiv în prima parte a acestui an, reprezentanţii Austriei ne-au asigurat de sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a explicat ministrul Aurescu.

„Schimbarea bruscă a poziţiei Austriei pe acest subiect, la 18 noiembrie, la numai două zile de la Declaraţia Forumului Salzburg, nu numai că nu putea fi anticipată, dar a luat prin surprindere pe toţi partenerii europeni şi chiar pe partenerii de coaliţie din Austria. Nu a existat anterior niciun semnal în sensul opoziţiei Austriei, în toate contactele ambasadei sau ale MAE ori MAI”, a susţinut el.

În ceea ce priveşte argumentul migraţiei ilegale invocat de Viena, Aurescu a subliniat că „România nu se află pe ruta Balcanilor de Vest de migraţie ilegală şi că, în plus, nu este sursă relevantă pentru mişcările secundare în interiorul UE”.

Referitor la perspectivele de aderare a României la Schengen, ministrul Afacerilor Externe a afirmat că „sunt complet greşite afirmaţiile că nu contează ce s-a făcut până acum şi că o luam din nou de la zero”, Aurescu arătând că, pe 8 decembrie, ţara noastră a câştigat „foarte mult respect, simpatie”.

„Construim pe tot ce s-a obţinut până acum. Nu trebuie reluate misiunile de evaluare, nu trebuie reluată procedura în Parlamentul European. Avem toată susţinerea statelor membre şi a instituţiilor europene. Prin conduita fermă din 8 decembrie am câştigat foarte mult respect, simpatie şi avem un momentum foarte bun la nivel european. Am discutat deja cu actuala preşedinţie cehă şi cu viitoarea preşedinţie suedeză. Toate căile de acţiune vor fi folosite", a declarat Bogdan Aurescu.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita