BAC 2018 sesiunea a doua. Astăzi a avut loc a doua probă la sesiunea de toamnă

Data actualizării: Data publicării:
bac

Absolvenţii de clasa a 12-a care nu au trecut examenul de Bacalaureat în prima sesiune, dar şi cei din generaţiile anterioare, au dat astăzi a doua probă la sesiunea de toamnă. Este vorba despre proba obligatorie a profilului. Candidații de la profilul uman au susținut examenul la istorie, în timp ce matematica le-a dat bătăi de cap celor de la profilul real. Bacalaureatul va continua şi joi, când va avea loc proba la alegere.

ACTUALIZARE. Subiectele la matematică și istorie, precum și baremele lor de corectare au fost afișate pe site-ul subiecte.edu.ro.


Înainte de începerea examenului, elevii bucureşteni erau încrezători că au reuşit ca în două luni să recupereze tot ce nu învăţăseră în 4 ani de liceu.

-Zi-mi cât te-ai pregătit, cum a fost vara asta pentru tine?

-A fost cam nasoală pentru că am stat mai mult în casă și am învățat mai tot timpul.

-Am preferat vara să mă pregătesc mult mai mult, pentru că am picat și eu doar la mate și am zis că e mult mai bine să fac treaba asta pentru ca de aici depinde viitorul meu.

După 3 ore de examen însă, speranţele tinerilor s-au năruit.

-Cam cât crezi că o să iei?

-Eu sper să iau 5-ul.

-În vară tot cu munca. Sunt game tester.

-Trebuie să am și Bac-ul, cum să muncesc fără Bac?

-În fine a fost foarte greu. E prima oară când dau.

Subiectele de la matematică le-au încurcat planurile şi elevilor din Oradea. Ei spun că subiectele au fost mai grele decât cele din iunie şi doar cu puţin noroc vor obţine o notă de trecere.

- A fost greu, mai greu decât în iunie.

- Și care crezi că îți sunt șansele?

- Cam zero la sută, nu știu, a fost foarte greu."

- Cam la ce notă te aștepți?

- Cinci, șase, nu știu, mai mult nu cred.

Mâine va avea loc proba la alegere a Bacalaureatului, ca apoi să urmeze evaluarea competenţelor. Pe 1 septembrie vor fi afişate primele rezultate. Tot atunci se pot face şi contestaţii, iar notele finale să fie afişate pe 6 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri