Deputatul PNL Alexandru Muraru a depus o plângere penală împotriva AUR pentru asocierea lui Florin Cîțu cu Hitler

Data actualizării: Data publicării:
Deputatul PNL Alexandru Muraru a depus o plângere penală împotriva AUR pentru asocierea lui Florin Cîțu cu Hitler
Deputatul PNL Alexandru Muraru a depus o plângere penală împotriva AUR pentru asocierea lui Florin Cîțu cu Hitler. Foto: Facebook

Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunţat, sâmbătă, că a făcut plângere la procurorul general pentru instigare la violenţă şi a depus o sesizare la CNCD împotriva reprezentanţilor AUR pentru că promovează caricaturi ale premierului Florin Cîţu prin asocierea acestuia cu Adolf Hitler.

Textul integral al documentului semnat de Alexandru Muraru:

„Reprezentarea – printr-o scandaloasă caricatură a primului-ministru al României – ce aduce cu a celui mai atroce dictator din istoria Europei, Adolf Hitler, este nu doar o calomnie majoră, dar și o insultă inacceptabilă la adresa milioanelor de victime ale Holocaustului. Această ultragiere a victimelor Holocaustului din partea partidului AUR este una continuă, prin instrumente și metode din ce în ce mai violente.

AUR utilizează în permanență tehnici abominabile pentru readucerea în viața publică a simbolurilor naziste sau fasciste. Încercările de reabilitare ale criminalilor de război de la tribuna Parlamentului, violența fizică și simbolică utilizată în spațiul public, amenințările cu moartea, proferarea de teorii conspiraționiste, utilizarea arsenalului revizionist, ultragierea memoriei victimelor Holocaustului prin folosirea mesajelor din perioada anilor 30-40, toate acestea trebuie să ia sfârșit.

Deși aceasta nu este prima utilizare a unei comparații scandaloase cu dictatorul german de către un politician autohton, distribuirea de pliante și folosirea acestei imagini pentru a chema persoane la un protest creează premisele unei situații agravante. Mai mult, reproducerea în continuare banalizează această tragedie unică din istoria omenirii, mai ales atunci când AUR invocă referirea directă la Holocaust într-un efort de a obține avantaje politice.

Etichetarea unui oponent politic prin folosirea imaginii dictatorului nazist Adolf Hitler este una dintre cele mai detestabile acțiuni politice, așa cum avertizează și organizațiile internaționale implicate în protecția memoriei victimelor Holocaustului.

Co-președintele AUR folosește o comparație cu artizanul principal al Holocaustului pentru a chema adepții la un miting politic, lansând astfel un apel implicit la violență, o posibilă infracțiune pentru instigare publică, pentru care riscă până la 5 ani de închisoare.

România a făcut progrese mari în ultimii 15 ani, dar acțiunile și mesajele AUR vor să aducă România în zona statelor care banalizează Holocaustul. Este nevoie de sancționarea imediată acestor mesaje și acțiuni care, tolerate, riscă să producă efectul de încurajare a altor forme de manifestare a ultragierii memoriei tragediei Holocaustului.

În aceste circumstanțe, am depus o sesizare la procurorul general pentru încălcarea articolului 369 din Codul Penal care prevede că ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” și se pedepsesc cu închisoarea de la 1 până la 5 ani.

De asemenea, am sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că niciunei persoane, cu atât mai mult cu cât ocupă o funcție publică, nu îi sunt permise astfel de derapaje care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului. Acest discurs care instigă la ură este nu doar periculos, ci şi ilegal! În jurisprudența sa, CNCD a sancționat toate cazurile similare din trecut.

De asemenea, am sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că niciunei persoane, cu atât mai mult cu cât ocupă o funcție publică, nu îi sunt permise astfel de derapaje care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului.
Acest discurs care instigă la ură este nu doar periculos, ci şi ilegal! În jurisprudența sa, CNCD a sancționat toate cazurile similare din trecut.

Degradarea discursului public cu astfel de mesaje care incită la ură și violență și care promovează simboluri naziste, fasciste, rasiste și xenofobe au un efect în cascadă asupra întregii societății și asupra păcii sociale. Practic, se legitimează un discurs și practici care, în țara noastră, până la intrarea în Parlament a AUR, erau în underground-ul societății.
Acest moment ar trebui să constituie și un moment de cumpănă pentru partidele politice din Parlament. Continuarea asocierii altor formațiuni cu AUR, în orice context și pentru orice acțiune politică, este devastatoare în privința credibilității și apartenenței la valorile europene ale democrației, toleranței, respectului pentru memoria istorică a Europei și pentru victimele totalitarismelor secolului XX.”

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Electrocasnicele care consumă cel mai mult curent și-ți vor crește factura la lumină de la 1 iulie 2025
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră de care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
Pensiile vor scădea. Puncte de stabilitate, anulate. Anunțul dă fiori pensionarilor. Ce șanse sunt?
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...