Autostrăzile, mereu în întârziere. Stadiul lucrărilor pe ruta Timişoara - Arad

Data publicării:
autostraziLate-1

Pe cei 32 de kilometri ai autostrăzii Timişoara - Arad se circulă doar pe câte o bandă pe fiecare sens de mers, întrucât se toarnă un nou strat de asfalt. După ce bucăţi întregi din autostradă au fost decopertate, acum muncitorii lucrează la foc continuu tocmai pentru că mai au la dispoziţie doar trei săptămâni pentru a turna noul asfalt care, teoretic, trebuie să fie mai lin, fără denivelări şi fără crăpături.

Firma de construcţii este presată să predea autostrada pe data de 30 iunie tocmai pentru că, iniţial, şoseaua rapidă trebuia finalizată anul trecut, în al doilea trimestru. Este aşadar o întârziere de aproape un an.

Oficialii Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu îşi fac însă griji şi spun că reasfaltarea nu presupune costuri suplimentare. „Perioada de garanţie, cu o durată de doi ani, începe de la data efectuării recepţiei, programată pentru 30.06.2013, declara Mircea Pop, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Şoseaua rapidă a costat 482 de milioane de lei, iar jumătate din bani vin din fonduri europene. Comisia Europeană stă aşadar cu ochii pe noi şi ar putea cere fondurile înapoi dacă nu respectăm termenul. „Prin prisma experienţei cu celelalte autostrăzi, încă din 2010, printr-o scrisoare adresată României, s-a cerut atenţie maximă în legătură cu investirea şi implementarea proiectelor”, se arăta într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al CE Shirin Wheeler.

Statul român a anunţat că, dacă nu termină lucrarea la timp, constructorul va plăti penalizări de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.

Probleme sunt şi pe autostrada Arad - Nădlac, care trebuie terminată până la sfâşitul anului. În noiembrie 2012 însă, contractul cu Romstrade pentru tronsonul 1 a fost reziliat. De atunci, pe şantier nu s-a mai mişcat nimic. Cu toate acestea, fostul constructor a încasat de la statul român 153 de milioane de lei.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă escrocherie face victime printre români. Ai crede că un avocat ți-a trimis emailul acela...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Brian Austin Green a avut nevoie urgentă de operație: "Nu apucase să se rupă complet, dar era pe punctul de a...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Pensie tăiată cu 1.600 de lei pentru un pensionar. De ce i-a șters Casa de Pensii 2 ani de vechime?
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...