Der Spiegel: Berea germană, cu prețuri mărite în urma unor înțelegeri între producători

Data publicării:
bere-oktoberfest -5054323-AFP Mediafax Foto-ANDREAS GEBERT

Patronii firmelor ar fi convenit să crească preţurile, în urma unor discuţii telefonice sau cu ocazia unor întâlniri. Informaţiile au apărut în presă, după de jurnaliştii au pus mâna pe un document al autorităţilor germane. Dacă bănuielile se vor confirma, producătorii de bere riscă să fie amendaţi cu sute de milioane de euro.

Conform publicației Der Spiegel, cartelul era condus de cei mai mari producători germani de bere, în frunte cu Bitburger, deținatorul marcii Paulaner. Greii industriei erau cei care tăiau și spânzurau. Marii producători de bere se întâlneau la diferite evenimente dedicate industriei, iar la sfârșitul acestora se reuneau în ședințe restrânse în camere de hotel cu ușile închise unde puneau la cale creșteri de prețuri, chiar daca situația din piață nu impunea. După ce era luată decizia, aceasta era comunicată telefonic și către jucatorii mai mici care erau obligați să o aplice.

Ancheta pe piața berii s-a concentrat inițial pe perioada 2006-2008, când se suspecta că s-ar fi făcut această înțelegere. Însă ancheta s-a extins. Strânși cu ușa, cei implicați au început să facă dezvăluiri și astfel s-a ajuns la un document de peste 100 de pagini care dezvăluie un fenomen uriaș.

Este totuși greu de descâlcit această afacere dat fiind specificul pieței berii din Germania. Multinaționalele, cele care domină piețele, sunt mai puțin prezente. Există câțiva jucători răsăriți, dar piața este variată. Sunt peste 1.300 de producători, cu venituri de aproape 8 miliarde de euro pe an. Și când piața este fărâmițată, cartelurile sunt mai greu de constituit.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita