Distracția din Centrul Vechi, barometru neoficial: Consumul a scăzut în primul semestru al anului

Data publicării:
centrul vechi

Românii sunt mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc banii. Nu au renunţat la distracție, dar bugetul rezervat pentru acest capitol este mai mic faţă de cel de anul trecut. S-a resimţit de altfel şi în încasările patronilor din Centrul Vechi al Capitalei, care se pare că au fost ocoliţi de criză până acum.

Un client consumă mai puține băuturi decât în anii trecuți. Își aleg băuturile care sunt mai ieftine”, afirmă Andreea Bot, managerul unei cafenele.

„Mai văd niște prețuri, mă gândesc dacă îmi permit, dacă nu, mă rezum la o bere”, spune unul dintre clienți.

Nici orele petrecute la terasele din Centrul Istoric nu mai sunt aşa de lungi.

Acum vin de la 8-9 seara și stau câteva ore, două-trei ore, nu mai pierd toată noaptea”, susține Cristian Rusu, barman.

Cele 200 de baruri şi restaurante din Centrul Vechi ajung, în total, la vânzări de 200 de milioane de euro pe an. Chiar dacă muşterii cheltuiesc mai puţin, afacerile barurilor s-au rotunjit uşor pentru că, în ultimul an, au avut loc câteva majorări de preţuri.

Anul acesta e o creștere de până în 10% raportându-ne la anul trecut, când afacerile au fost, cred, printre cele mai bune, atunci având o creștere de 20%”, declară Octav Dura, președintele Asociației Comercianților din Centrul Vechi.

Situaţia ilustrată în Centrul Vechi, de reducere treptată a consumului, scoate în evidenţă un fenomen întâlnit la nivel naţional.

Creșterea economică de 2% de care auzim în permanenţă nu are nicio legătură cu realitatea. Populația continuă să o ducă tot mai rău, șomajul crește, puterea de cumpărare scade”, spune George Vulcănescu, analist economic.

Din datele Institutului Naţional de Statistică reiese că nivelul consumului s-a redus cu 1,1% în primul semestru al anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferenţa dintre blocurile din Bucureşti cu bulina roşie şi cele cu semnul „U”. Care sunt într-un pericol mai...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Care pensionari pierd 600 lei la pensie după aplicarea CASS? Ce bani ia statul în funcție de pensie?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...