Fitch a redus perspectiva ratingurilor BCR de la stabilă la negativă

Data publicării:
cladire bcr

Ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală au fost menţinute la nivelul BBB+, dar cu perspectivă negativă, calificativul pentru datoriile pe termen scurt la nivelul F2, iar ratingul de sprijin la nivelul 2. Ratingul de viabilitate al BCR nu a fost afectat de măsură, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. 

Ratingurile pentru datoriile pe termen lung (IDR) şi ratingul de sprijin sunt stabilite în funcţie de sprijinul posibil din partea proprietarului BCR, Erste Group Bank. Ca subsidiară importantă a Erste, Fitch ar stabili ratingurile IDR ale BCR cu o treaptă sub nivelul celor ale companiei mamă (A-, cu perspectivă negativă). Ratingul BCR este însă constrâns de plafonul de ţară al României, respectiv BBB+. 

Revizuirea perspectivei la negativă este determinată de retrogradarea ratingului de viabilitate al Erste, de la nivelul a- la bbb+. 

Decizia Fitch privind perspectiva ratingului BCR ţine seama de probabilitatea de a retrograda ratingul Erste pentru datoriile pe termen lung la nivelul ratingului de viabilitate, BBB+, la sfârşitul acestui an sau în primul trimestru din 2015, când ratingul de sprijin ar putea fi retrogradat la nivelul 5. La acel moment, este probabil ca ratingul BCR pentru datoriile pe termen lung să fie redus la nivelul BBB, se arată în comunicat. 

Este improbabil ca retrogradarea ratigului IDR al BCR la nivelul BBB să determine şi reducerea ratingului F2 pentru datoriile pe termen scurt. 

Fitch consideră că BCR continuă să aibă o importanţă strategică pentru grupul Erste, în pofida performanţelor scăzute ale pieţei din România, având în vedere concentrarea Erste pe regiunea Europa Centrală şi de Est (ECE), integrarea puternică în grup şi sprijinul acordat până acum băncii din România. 

Ratingurile BCR pentru datoriile pe termen lung depind de modificarea ratingurilor IDR ale Erste sau al plafonului de ţară al României. 

Un alt factor care poate influenţa ratingurile IDR ale BCR este opinia Fitch privind angajamentul Erste în regiunea ECE şi pe piaţa din România în special. 

O retrogradare a ratingului de sprijin al BCR ar fi determinată de reducerea ratingului IDR al Erste la BBB- sau sub acest nivel, sau o modificare a opiniei Fitch legată de dorinţa Erste de a oferi sprijin BCR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Băncile renunță la bancomate. Ce se întâmplă cu cei care vor bani cash? De unde vor scoate bani?
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...