Guvernul propune reducerea tranzacțiilor în numerar. Marcel Boloș: Sunt sursa plăților la negru

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - CONFERINTA - CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI - 27 SEP 2
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Ministrul Finanțelor a afirmat, luni, că propunerea Guvernului este reducerea treptată a plăților în numerar. ”Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a spus Marcel Boloș, potrivit News.ro

”Propunerea noastră este de a reduce gradual plăţile în numerar pentru că ele sunt sursa plăţilor la negru, ori, după cum ştim, evaziunea fiscală şi toate mecanismele prin care se face evaziunea fiscală, în ceea ce priveşte operaţiunile prin numerar, acestea sunt frecvent folosite pentru astfel de lucruri şi atunci noi avem trei paliere de măsuri”, a spus ministrul Boloş la Antena 3.

Oficialul a precizat că primul palier este între două persoane juridice, doi comercianţi, unde plafonul va fi redus de la 5.000 de lei la 1.000 de lei.

Cu alte cuvinte, se vor putea face plăţi în numerar, dar în limita a 1.000 de lei, restul fiind la card sau tranzacţii bancare”, a spus el. Ministrul s-a referit şi la operaţiunile dintre o persoană fizică şi o persoană juridică, unde plafonul va fi redus gradual de la 1 ianuarie 2024, la 5.000 de lei şi de la 1 ianuarie 2025 la 2.500 de lei.

Reducerea deficitului bugetar

”Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a mai spus ministrul, care a adăugat că argumentele celor obişnuiţi cu evaziunea sunt numeroase.

”Noi nu trebuie să privim doar sub aspectul celor care fac gălăgie şi nu sunt de acord cu măsurile. E adevărat că este un disconfort, dar disciplina aceasta de care avem nevoie într-o perioadă atât de complicată pentru ţara noastră este mai mult decât necesară şi mai ales reducerea plafonului pentru operaţiunile în numerar. Numerarul în casă sau celebrele creditări de firmă în numerar sunt recunoscute pentru anvergura pe care au căpătat-o pentru ceea ce înseamnă evaziunea fiscală şi, din acest punct de vedere, încercăm sub toate mijloacele. Aţi văzut că am crescut inclusiv nivelul amenzilor”, a completat ministrul.

Ministrul Finanțelor a precizat, luni, că Guvernul va mai adopta unele măsuri fiscale pentru a ține sub control deficitul bugetar. Planul Guvernul e ca gaura din buget să nu depășească 5,5% la final de an.

„Am precizat că, pentru luna decembrie, care este luna cu cheltuielile publice cele mai mari, va trebui să avem încă de acum stabilite măsuri suplimentare pentru a putea controla deficitul bugetar şi a ne încadra în angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană. Nu discutăm de măsuri fiscal-bugetare sau de măsuri care să privească drepturi ale personalului angajat în sistemul public, nu acesta este scopul, ci anumite categorii de cheltuieli care pot fi amânate şi pentru anul viitor şi să generăm cheltuieli şi datorii faţă de furnizorii de servicii publice în anul următor”, a explicat Boloş.

Editor : C.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills