RECORD. Cursul euro-leu, la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată

Data actualizării: Data publicării:
curs leu euro-1

Euro închide anul 2017 la cel mai mare nivel din istorie : 4, 6597 lei, depăşind astfel cotaţia înregistrată pe 21 noiembrie, când a fost 4,6551.

Euro se vindea, vineri, cu peste 4,7 lei la cele mai mari bănci din România, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,6597 lei/euro, un nou nivel record, relatează News.ro.

Astfel, a treia bancă din România din punct de vedere al activelor, BRD, a afişat vineri un preţ de 4,7340 lei/euro.

Banca Comercială Română (BCR), cea mai importantă bancă din România din punct de vedere al activelor deţinute, vinde euro cu 4,7300 lei/euro.

A doua bancă din România, Banca Transilvania, a afişat vineri un preţ de 4,7100 lei/euro.

Pe piaţa interbancară, euro a depăşit vineri pragul de 4,66 lei.

Vineri, 29 decembrie, a fost și ultima zi bancară, iar această cotație va fi referință până pe 3 ianuarie, când vom vedea noile evoluții ale pieței valutare.  Un euro mai mare înseamnă rate mai mari, dar şi chirii şi facturi mai mari, acolo unde acestea sunt calculate în moneda europeană.

Leul a pierdut teren şi în faţa francului elveţian, care a fost cotat la 3 lei şi 99 bani. În schimb, s-a apreciat în raport de cu dolarul, care a ajuns la 3 lei şi 89 de bani.

21 noiembrie a fost ziua în care euro trecuse prima dată de 4,65 de bani.

Un raport CFA, adică al Analiștilor Financiar Certificați, estima în urmă cu doar câteva săptămâni că anul 2017 se va încheia cu un euro mai scump. Mai mult, aceiaşi analişti spun că pentru orizontul de 6 luni euro poate ajunge la 4 lei și 68 de bani, iar în următorul an poate trece de 4,73 de bani, dacă nu vom avea stabilitate fiscală şi vor continua incertitudinile din economie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...