Armenii şi turcii s-au întâlnit în premieră la frontiera lor comună pentru a discuta despre normalizarea relaţiilor

Data publicării:
harta
Foto: Profimedia Images

Emisarii speciali pentru normalizarea relaţiilor dintre Armenia şi Turcia, Ruben Rubinian şi Serdar Kilic, s-au întâlnit, marţi, pentru prima dată la graniţa comună dintre cele două ţări, închisă de mai mult de trei decenii. Potrivit unei declaraţii postate pe site-ul ministerului de externe armean, cei doi emisari s-au întâlnit la punctul de control Margara-Alican.

Aceasta a fost a cincea întâlnire a reprezentanţilor care au obiectivul de normalizare a relaţiilor dintre Armenia şi Turcia, prima având loc în ianuarie 2022 la Moscova, iar următoarele trei la Viena.

În cadrul reuniunii desfăşurate la frontieră, cele două părţi „au reconfirmat acordurile la care au ajuns la întâlnirile lor anterioare”, au convenit să evalueze criteriile tehnice care să permită funcţionarea punctului feroviar de frontieră Akhurik-Akyaka, precum şi să simplifice procedurile reciproce de acordare a vizelor deţinătorilor de paşapoarte diplomatice, care vor fi printre primii ce vor putea trece frontiera armeano-turcă în cazul deschiderii acesteia, se arată în declaraţia diplomației armene.

Astăzi, emisarii armean şi turc şi-au confirmat, de asemenea, hotărârea de a continua procesul de apropiere fără condiţii prealabile pentru „realizarea obiectivului final al normalizării depline” a relaţiilor dintre cele două ţări.

Armenia şi Turcia nu au relaţii diplomatice, pentru că guvernul turc refuză să recunoască genocidul a 1,5 milioane de armeni comis, în 1915, de Imperiul Otoman.

În 1993, în timpul primului război dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul provinciei azere cu populaţie armeană Karabah, Turcia a decis să închidă unilateral graniţa cu Armenia, ca măsură de solidaritate cu Azerbaidjan, ţară învinsă, apoi, militar, de Armenia, care a preluat, atunci, controlul asupra provinciei Karabah, recucerită, în cele din urmă, în întregime de armata azeră în septembrie 2023.

În decembrie 2021, la un an după ce Azerbaidjanul a câştigat, cu ajutorul militar turc, al doilea război din Karabah, guvernul de la Ankara a anunţat că va face primii paşi pentru normalizarea relaţiilor cu Armenia, respectiv numirea unor reprezentanţi oficiali şi restabilirea zborurilor directe între cele două ţări.

A doua zi, Armenia şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi normaliza relaţiile cu Turcia fără condiţii prealabile, o decizie pe care nu toţi armenii o văd cu ochi buni şi care a ridicat, de asemenea, obiecţii în rândul reprezentanţilor marii diaspore armene.

Ca gest de bunăvoinţă înaintea procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale, Armenia a ridicat şi embargoul asupra produselor din Turcia pe care îl introdusese cu un an mai devreme.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un gard din plasă, din lemn sau din BCA în 2025. Ce trebuie să știi despre autorizații, materiale...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Hultoanele, fructele din copac care îți detoxifică colonul. Sunt sățioase și fac bine la inimă
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills