Teroriștii Statului Islamic au revendicat atentatul de la moscheea din Afganistan, soldat cu cel puțin 55 de morți

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță în curtea unei moschei
Medicii au încercat să ofere primul ajutor victimelor care au supraviețuit atacului de la moscheea șiită din Kunduz. Foto; Profimedia Images

O explozie la o moschee șiită din provincia Kunduz din Afganistan a ucis sau rănit mai mult de 150 de oameni, a anunțat misiunea ONU din Afganistan, vineri, conform Reuters. Primele informații arată că a fost vorba de un atac sinucigaș cu bombă.

ACTUALIZARE 21.40: Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, vineri seară, atacul sinucigaş care a vizat o moschee şiită din nord-estul Afganistanului, soldat cu cel puţin 55 de morţi şi aproape 100 de răniţi.

Filiala afgană a reţelei teroriste Stat Islamic a anunţat că un membru al grupării sunnite s-a aruncat în aer în interiorul unei moschei din oraşul Kunduz, conform AFP, citată de Mediafax.

Atentatul din Kunduz s-a soldat, conform bilanţului preliminar, cu 55 de morţi şi aproape 100 de răniţi, au declarat vineri seară surse medicale.

„Bilanţul victimelor va creşte”, a declarat un oficial de la Spitalul central din Kunduz.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a intensificat atacurile în Afganistan după preluarea puterii de către Mişcarea talibanilor, în august.

ACTUALIZARE ORA 19:00 Cel puţin 50 de persoane au fost ucise în atentatul sinucigaş comis în timpul rugăciunii de vineri la o moschee şiită din Kunduz, în nord-estul Afganistanului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Explozia din moschee şiită din cartierul Khan Abad Bandar din Kunduz a fost provocată de un kamikaze, a declarat pentru AFP Matiullah Rohani, responsabil în guvernul regional taliban.

La spitalul central din Kunduz au fost aduse 35 de persoane moarte şi peste 50 de răniţi, a declarat un medic sub acoperirea anonimatului.

Anterior, un responsabil local din cadrul Médecins sans frontieres (MSF) a declarat că la clinica ONG-ului din Kunduz au ajuns peste 90 de oameni răniţi, iar alți 15 erau decedați.

Un martor a confirmat pentru AFP că a văzut zeci de cadavre. „Ambulanţele se întorc la faţa locului pentru a transporta morţii”, a declarat el.

În Afganistan, şiiţii sunt în mod frecvent ţinta atentatelor, care sunt comise de obicei de ramura locală a grupării Statul Islamic (SI).

Gruparea SI-K îi consideră eretici pe şiiţii din minoritatea hazara. În august 2019, SI-K a revendicat un atentat împotriva şiiţilor la o nuntă din Kabul, unde au fost ucise 91 de persoane.


Știrea inițială:

Imaginile video surprinse după explozie arată cadavre înconjurate de dărâmături în interioriul moscheii. Lăcașul de cult aparține minorității șiite din Afganistan.

„Informațiile inițiale ne arată că peste 100 de oameni au fost uciși sau răniți într-un atac sinucigaș cu bombă în interioriul moscheii”, a transmis misiunea ONU în Afganistan, într-o postare pe Twitter.

Atacul nu a fost încă revendicat, însă sunt cunoscute deja rivalitatea și conflictele dintre talibani și gruparea ISIS-K.

Un oficial al regimului taliban de la Kabul a precizat că cel puțin 28 de oameni au fost uciși iar zeci au fost răniți în explozia de vineri.

Atacul a demonstrat din nou problemele cu care se confruntă regimul taliban, la două luni de la preluarea puterii, mai ales în ce privește securitatea. Recent, teroriștii ISIS-K au revendicat mai multe atacuri similare, ultimul la o moschee în care avea loc procesiunea funerară a purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

„În acestă după-amiază, o explozie a avut loc la moscheea compatrioților noștri șiiți. Ca rezultat, mai mulți compatrioți de-ai noștri au devenit martiri, iar alții au fost răniți”, a precizat Mujahid pe Twitter.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...