Brigăzile Hezbollah din Irak anunță că-și opresc atacurile asupra „forțelor de ocupație” SUA

Data actualizării: Data publicării:
Shiite Militia Parade in Baghdad
Staţionaţi în Irak şi Siria, soldaţii americani au fost vizaţi de zeci de atacuri de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, pe 7 octombrie. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Brigăzile Hezbollah, o influentă grupare armată pro-Iran din Irak, a anunţat marţi „suspendarea” operaţiunilor militare împotriva trupelor SUA, după ce Washingtonul a promis represalii în urma atacului cu drone din Iordania, care a omorât trei soldaţi americani, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Anunţăm suspendarea operaţiunilor noastre militare şi de securitate împotriva forţelor de ocupaţie, pentru a scuti guvernul irakian de orice situaţie incomodă”, a anunţat grupul pe site-ul său, într-un comunicat semnat de secretarul general Abu Hussein al-Hamidawi.

Reacţionând la acest anunţ într-un briefing de presă la Washington, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a afirmat că „acţiunile vorbesc mai puternic decât cuvintele”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am îndemnat grupurile sponsorizate de Iran să înceteze atacurile lor. Nu au făcut-o. Vom răspunde aşadar la momentul pe care îl alegem şi după cum ne dorim”, a insistat el.

Duminică, trei soldaţi americani au fost ucişi şi aproximativ patruzeci au fost răniţi într-o lovitură cu dronă care a vizat „Turnul 22”, o bază logistică situată în Iordania, la frontiera cu Siria.

Staţionaţi în Irak şi Siria, soldaţii americani şi cei ai coaliţiei internaţionale antijihadiste au fost vizaţi de zeci de atacuri de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, pe 7 octombrie. Până în prezent, însă, aceste lovituri cu drone şi tiruri cu rachete nu au dus la pierderi umane.

Preşedintele american Joe Biden a promis represalii „în consecinţă” şi a subliniat că Iranul este „responsabil” pentru furnizarea armelor necesare pentru această lovitură, dar a reafirmat că nu „urmăreşte” un „război mai extins în Orientul Mijlociu”, Teheranul, la rândul său, negând orice implicare în atacul din Iordania.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita