Cel puțin 8 morți în urma unui cutremur produs în Afganistan

Data publicării:
barbat printre daramaturile unei case
Cutremurul s-a produs la mai puţin de trei luni după cel mai grav seism care a lovit Afganistanul în ultimele două decenii, produs pe 22 iunie. Foto: Profimedia Images

Cel puţin opt oameni au murit în urma unui cutremur produs în noaptea de duminică spre luni în estul Afganistanului, în apropierea frontierei cu Pakistanul, iar bilanțul ar putea crește, relatează Reuters.

''Un cutremur s-a produs la ora 02:30 noaptea trecută în provinciile Kabul, Laghman, Kunar şi Nangarhar'', a precizat ministrul adjunct al Catastrofelor naturale, Sharafuddin Muslim.

''Suntem pe cale să obţinem informaţii din alte regiuni pentru a afla dacă există alte victime şi pentru a evalua pagubele'', a declarat el.

Seismul a avut magnitudinea 5,3, potrivit Institutului seismologic american (USGS).

''Seismul de duminică a provocat pierderi financiare şi umane în provincia Kunar'', a declarat pentru Bakhtar News Agency Mawlavi Najibullah Hanif, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, adăugând că numărul victimelor ar putea creşte, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Cutremurul s-a produs la mai puţin de trei luni după cel mai grav seism care a lovit Afganistanul în ultimele două decenii, produs pe 22 iunie în sud-estul ţării, cu magnitudinea 5,9, care a făcut peste 1.000 de morţi şi a lăsat fără adăpost mii de persoane.

Afganistanul este afectat în mod frecvent de seisme, în special în regiunea munţilor Hindukuş, aflată la intersecţia plăcilor tectonice euroasiatică şi indiană.

Seismele au deseori consecinţe dezastruoase din cauza structurii de rezistenţă fragile a locuinţelor afgane din zonele rurale.

În octombrie 2015, un puternic cutremur cu magnitudinea 7,5 s-a produs în masivul Hindukuş, în apropiere de graniţa cu Pakistanul, provocând moartea a peste 380 de persoane în aceste două ţări.

În ultimele două luni, Afganistanul a fost totodată afectat de viituri, care au dus la moartea a circa 200 de persoane şi au distrus mii de locuinţe în mai multe provincii.

Aceste catastrofe reprezintă o provocare logistică enormă pentru guvernul taliban afgan, care s-a izolat de cea mai mare parte a lumii şi a instaurat un regim islamist rigid.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal