Căutările celor 20 de persoane date dispărute după o alunecare de teren în oraşul de coastă Atami, din centrul Japoniei, au continuat duminică. Precipitaţiile persistente au îngreunat, însă, eforturile a sute de membri ai echipelor de salvare care fac tot posibilul să-i găsească pe oameni în viață. Moartea a două persoane a fost până acum confirmată de autoritățile japoneze.
Doi oameni au murit după alunecarea de teren produsă sâmbătă în departamentul Shizuoka din centrul ţării. Cel puţin 19 persoane au fost salvate din casele acoperite de noroi şi alte 20 de persoane sunt încă date dispărute, a declarat Yuta Hara, purtătorul de cuvânt al centrului de gestionare a dezastrelor din Atami, relatează dpa şi AFP.
Aproximativ 1.000 de membri ai echipelor de salvare, inclusiv militari, se aflau la faţa locului. Ei au fost nevoiţi să întrerupă operaţiunile de căutare duminică dimineaţa din cauza ploii persistente.
Oficialul local a declarat că aproximativ 130 de case şi clădiri au fost avariate în Atami, unde buldozere au fost trimise pentru pentru îndepărtarea noroiului, în încercarea de a-i găsi pe cei dispăruți.
O mare parte din Japonia se află în prezent în mijlocul sezonului ploios, care provoacă adesea inundaţii şi alunecări de teren, determinând autorităţile locale să emită ordine de evacuare.
Autorităţile au avertizat în legătură cu riscul producerii altor alunecări de teren şi inundaţii şi în alte zone, în condiţiile în care în următoarele zile sunt aşteptate în continuare precipitaţii.
Potrivit experţilor, alunecarea de noroi din Atami s-a produs cu o viteză de aproximativ 40 de km/oră şi a acoperit o zonă întinsă în apropierea coastei. Cele două femei care şi-au pierdut viaţa au fost găsite lângă un port, scrie Agerpres.
În ultimii 10 ani, conform datelor oficiale, în Japonia s-au produs anual în medie aproape 1.500 de alunecări de teren - aproape de două ori mai multe decât în deceniul precedent.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, fenomenul este exacerbat de schimbările climatice, întrucât o atmosferă mai caldă reţine mai multă apă, crescând riscul şi intensitatea precipitaţiilor extreme.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 137 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.