Înmormântările nu durează mai mult de 5 minute în Spania: Uneori, membrii familiei decedaților transmit live slujba pentru alte rude

Data actualizării: Data publicării:
Man priest in medical mask praying with cross and rosary.
Foto: Getty Images

Pandemia de coronavirus pune pe repede înainte înmormântările în Spania, în condițiile stării de urgență și a interdicțiilor legate numărul maxim de persoane care pot fi împreună la un anumit moment, relatează CNN. La un cimitir din Madrid, înmormântările durează nu mai mult de cinci minute, iar persoanele din familia celui decedat trebuie să păstreze distanța.

La fiecare 15 minute, un dric se oprește în fața crematoriului de la cimitirul La Almudena din Madrid. Părintele Edduar, preot catolic din zonă, iese din clădire pentru a îi întâmpina pe membrii familiei celui decedat. Prin decret național, oamenii nu se pot strânge în gurupuri mai mari de cinci persoane, așa că doar patru persoane ale familiei celui decedat pot participa la slujbă. Morții sunt puși în sicrie simple, de lemn, iar cei îndoliați trebuie să păstreze distanța. Unii dintre ei poartă măști sanitare sau mânuși. Îmbrățișările sau săruturile sunt extrem de rare.

De la început și până la sfârșit, toată slujba durează cel mult cinci minute. Părintele Edduar stropește sicriul cu apă sfințită, iar apoi angajații cimitirului iau sicriul și îl duc în crematoriu. Fără elogii, fără vizite și fără înhumare. Oamenii abia au timp să își ia rămas bun de la cei morți. Dricul pleacă apoi, însă aproape imediat, un altul îi ia locul. Astfel de ceremonii scurte au loc constant în Spania, de câteva săptămâni.

Așa arată înmormântările în perioada coronavirusului și stării de urgență în Spania, țară care a trecut prin foamete, un război civil sângeros și printr-o pandemie chiar mai agresivă, în urmă cu un secol. Spaniolii, cu puține excepții, stau închiși în case de trei săptămâni, iar carantina totală va mai dura pentru cel puțin încă trei săptămâni.

„O pot vedea pe fețele lor, acea durere imensă. Oamenii nu doar că și-au pierdut persoanele dragi, dar trebuie și să își ia adio pe fugă și fără alți membri ai familiei alături. Unii dintre ei difuzează live pentru celelalte rude. Nimeni nu își dorește să își ia adio de la persoanele dragi în acest fel”, spune părintele Edduar.

În condițiile în care bisericile sunt închise pe tot teritoriul țării, acesta este printre puținele cimitire unde populația majoritar catolică din Spania mai poate vedea un preot în carne și oase.

Spania numără, în prezent, 135.032 de cazuri de coronavirus, 13.055 de morți și se află pe locul 2 la nivel global în ceea ce privește numărul cazurilor. La mare distanță, se află Statele Unite, cu peste 336.000 de cazuri. Numărul deceselor zilnice raportate a fost de 637 în ultimele 24 de ore, într-o ușoară scădere față de zilele precedente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita