A doua întâlnire Trump-Putin nu va avea loc anul acesta

Data actualizării: Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

A doua întâlnire a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu va avea loc anul acesta, ci abia în 2019, după încheierea anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA, a anunţat miercuri John Bolton, consilier naţional pentru securitate, relatează Agerpres.

President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele crede că următoarea întâlnire bilaterală cu preşedintele Putin trebuie să aibă loc după ce se încheie vânătoarea de vrăjitoare (privind) Rusia se încheie, aşa că am convenit că va fi după anul nou”, a declarat Bolton, citat de Reuters.

Joia trecută, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, anunţase că Putin va fi invitat la Washington la toamnă, iar vineri ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a afirmat că Moscova este dispusă să discute subiectul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta