Cutiile negre ale avionului prăbușit în Etiopia au fost recuperate de autorități
Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile au găsit una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit duminică în Etiopia | Foto: Agerpres
Una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în Etiopia a fost găsită de autorități, anunță televiziunea de stat din Etiopia, citată de BBC News.
Autoritățile au găsit una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit duminică în Etiopia | Foto: Agerpres
Accidentul aviatic în care 157 de oameni și-au pierdut viața a avut loc duminică dimineața, la scurt timp după ce avionul, un Boeing 737 MAX 8, decolase de pe aeroportul din Addis Abeba.
Prima cutie neagră recuperată de la locul accidentului, acolo unde prăbușirea aeronavei a lăsat în urmă un crater adânc de 10 metri, a fost cea care conține înregistrările vocale din carlinga avionului. La scurt timp, autoritățile au recuperat și cutia care conține înregistrările de date ale zborului. „Înregistratorul de date de zbor (DFDR) şi înregistratorul de voce din cabină (CVR) ale ET032 au fost recuperate”, a comunicat Ethiopian Airlines, într-o postare pe Twitter.
Înregistrarea cu discuțiile dintre piloți ar putea să le ofere anchetatorilor mai multe informații despre motivele care au dus la prăbușirea unei aeronave noi. La doar câteva minute după decolare, căpitanul avionului a contactat turnul de control din Addis Abeba pentru a cere permisiunea de a se întoarce pe aeroport, indicând faptul că aeronava ar fi avut o problemă tehnică.
În urma incidentului aviatic, mai multe companii aeriene au decis să suspende operarea modelului Boeing 737 MAX 8 până când vor fi stabilite cauzele celor două accidente aviatice în care a fost implicat acest tip de aeronavă. Iar compania Boeing a anunțat că va amâna lansarea noului 777X, care ar urma să devină cel mai mare avion cu două motoare din lume.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.