DOSAR PENAL. DIICOT a deschis o anchetă privind moartea celor doi români în Algeria. Ponta: Le urez succes!

Data publicării:
22 2001dosarpenal-45109

Va fi o anchetă de durată, în cadrul căreia autorităţile române vor colabora cu organismele internaționale.

„Urmare a informaţiilor date publicităţii de către Ministerul Afacerilor Externe şi a materialelor publicate în mass-media naţională, referitoare la incidentele petrecute pe teritoriul Algeriei, care au generat decesul a doi cetăţeni români, în conformitate cu prevederile art. 5 Cod penal, care instituie principiul realităţii legii penale, la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost constituit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, informează DIICOT, într-un comunicat.

Citiţi şiCei doi români morți în Algeria au fost repatriați. Garda de onoare a participat la ceremonie

Citiţi şiCRIZA OSTATICILOR DIN ALGERIA. Primele mărturii ale unui român

Citiţi şi„N-am fost salvați, ne-am salvat singuri” - mărturia unui român întors din infernul algerian

Citiţi şiSUPRAVIEŢUITOR ÎN ALGERIA. George Ioachim a revenit în ţară: „N-am ieşit eu! Dumnezeu m-a scos!”

Procurorii DIICOT vor face activităţi specifice şi vor colabora cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu responsabilităţi în domeniu şi vor dispune măsurile legale în această cauză.În acest caz, urmărirea penală s-a deschis in rem, nu pe numele unor persoane. Se cercetează faptele care s-au comis, a declarat Dana Vlad, şeful Secţiei Eveniment de la Digi24.

Citiţi şiAUDIAT LA PARLAMENT. Titus Corlățean: Al treilea român a ajuns în țară, este foarte fericit că e în viaţă

Dosarul va urma principiile dreptului internaţional, este de văzut dacă sunt posibile transferuri de procedură între România şi Algeria şi de ce natură vor fi acestea, a adăugat Dana Vlad.

Expertiza medico - legală va stabili cum au fost ucişi cei doi

Trupurile celor doi români omorâţi în Algeria -Tiberiu Ionuț Costache şi Mihai Bucur - au fost aduse în ţară, în această dimineaţă, cu o aeronavă militară.

„Din păcate, au fost identificaţi ca fiind domnul Dincă şi domnul Costache. Că asta a solicitat în ultimă instanţă familia. Starea cadavrelor a permis identificarea vizuală a acestora şi confirmarea că sunt cei doi”, a declarat Mihai Sersea, prefectul de Prahova.

Expertiza medico legală ar trebui să lămurească şi modul în care cei doi români au fost ucişi. Dacă au fost executaţi de terorişti sau dacă au fost victime atacului în forţă a trupelor armatei algeriene.

Ponta: Nu or să iabă muncă uşoară

Victor Ponta a declarat că le urează succes anchetatorilor DIICOT, în derularea cercetărilor în acest dosar.

"N-or să aibă muncă ușoară. În Algeria nu este ușor să faci o anchetă, dar le doresc succes!", a spus premierul.

„Pentru cele două familii se va afla exact ce s-a întâmplat cu românii care au decedat”, a promis Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri