Kasia, fostă prințesă a Qatarului, găsită moartă în casa ei din Spania. Ce suspectează anchetatorii

Data actualizării: Data publicării:
kasia
Kasia Gallanio FOTO: Instagram/ Kasia Gallanio

Kasia Gallanio, o fostă prințesă din Qatar, a fost găsită moartă în casa ei din stațiunea spaniolă Marbella. 

Kasia avea 45 de ani, trupul ei neînsuflețit fiind găsit duminică de polițiști, potrivit Sky News.

Gallanio a fost cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, 73 de ani, unchiul emirului Qatarului.

Kasia Gallanio FOTO: Instagram/ Kasia Gallanio
Kasia Gallanio FOTO: Instagram/ Kasia Gallanio

S-au căsătorit în 2004 și au avut trei fiice. S-au despărțit și s-au luptat timp de 10 ani pentru custodia fetelor, după ce Kasia l-a acuzat că a agresat-o sexual pe fiica mai mare. Fostul soț, însă, a negat acuzațiile.

Kasia Gallanio a pierdut custodia, iar cei trei copii locuiesc în prezent cu tatăl lor pe luxosul Avenue Montaigne de lângă Champs-Elysees din Paris.

Născută în Los Angeles și de origine poloneză, Kasia locuia într-una dintre casele cuplului din Marbella. Potrivit presei occidentale, suferea de depresie și avea probleme cu alcoolul.

Primele investigații arată că fosta prințesă a murit din cauza unei supradoze de droguri, însă analizele post mortem vor stabili cu exactitate cauza decesului. Pe corpul ei nu au fost descoperite urme de violență.

Fostul ei soț locuiește în Franța din 1992, fiind forțat să plece în exil din cauza unei presupuse implicări într-o lovitură de stat împotriva liderului Qatarului.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal