Medicul care a încercat să avertizeze lumea în privința coronavirusului a murit. Spitalul din Wuhan dezminte, apoi recunoaște

Data actualizării: Data publicării:
un medic chinez testeaza annticoviid un barbat
Focar de Covid-19 în China. FOTO: /Getty Images

După ce au circulat informații contradictorii despre moartea medicului Li Wenliang - cel care a avertizat populația, încă din decembrie 2019, despre pericolul unui nou virus de tipul SARS - autoritățile chineze au sfârșit prin a confirma decesul acestuia.

Actualizare vineri, 7 februarie, ora 2:00. Spitalul Central din Wuhan a confirmat în cele din urmă că medicul Li Wenliang a murit.

 Actualizare 21:20. Medicul chinez Li Wenliang, care s-a confruntat cu autorităţile pentru că a lansat un avertisment cu privire la epidemia provocată de noul coronavirus şi care s-a infectat, se afla în stare critică vineri, a anunţat Spitalul Central din Wuhan dezminţind informaţiile din presă privind moartea acestuia.

"În lupta împotriva epidemiei de pneumonie cu noul coronavirus, Li Wenliang, un oftalmolog al spitalului nostru, a fost din păcate infectat. În prezent este în stare critică şi încercăm tot posibilul să-l salvăm", au anunțat reprezentanții spitalului, relatează Agerpres.

Joi seara mai multe media din China au anunţată că Li, în vârstă de 34 de ani, a murit, iar un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii, conform unui tweet al organizaţiei. Ulterior, OMS a revenit precizând că reprezentantul său, doctorul Mike Ryan, a fost solicitat să comenteze informaţiile privind moartea medicului şi a exprimat condoleanţe, dar OMS nu are nicio informaţie despre starea doctorului Li.

Li Wenliang, un doctor de 34 de ani din Wuhan, le-a spus prietenilor săi să își avertizeze discret cunoscuții. La câteva ore, mesajul său s-a viralizat pe internet, iar numele lui nu a fost șters din mesaj. "Când am văzut mesajul circulând online mi-am dat seama că lucrurile au scăpat de sub control și că probabil voi fi pedepsit", a povestit acesta.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La scurt timp, Li a fost acuzat de lansarea de zvonuri false de către poliția din Wuhan. A fost unul dintre medicii luați în colimator de poliția chineză pentru că a încercat să dezvăluie existența virusului la puțin timp de la apariția sa. În prezent, coronavirusul a ucis peste 500 de oameni și a infectat peste 27.000 de oameni la nivel mondial.

Medicul a fost spitalizat pe 12 ianuarie, după ce a luat noul virus 2019nCoV de la un pacient.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri