Un membru al unei trupe de black metal a incendiat trei biserici în SUA pentru a deveni celebru

Data actualizării: Data publicării:
Holden Matthews

Un bărbat din SUA, membru al unei formații de black-metal, s-a declarat vinovat pentru incendierea a trei biserici afro-americane din statul american Louisiana.

Holden Matthews, 22 de ani, a recunoscut că a declanșat incendiile pentru a-și crește popularitatea, au spus procurorii, relatează BBC NEWS.

A incendiat trei biserici baptiste din zona Opelousas, în decurs de 10 zile, începând cu sfârșitul lunii martie 2019. Riscă între 10 și 70 de ani de închisoare, iar pedeapsa va fi pronunțată pe 22 mai.

În cadrul procesului, procurorii federali nu au spus dacă există un element rasial al faptelor lui Matthews, însă el s-a declarat vinovat și de o infracțiune care se referă la ură.

Matthews, fiul unui funcționar al statului, a dat foc acelor biserici „din cauza caracterului religios al clădirilor”, spun procurorii.

Luni, Matthews a pledat vinovat pentru patru acuzații penale federale, inclusiv trei pentru daune intenționate asupra proprietăților religioase. De asemenea, el a pledat vinovat și pentru alte șase infracțiuni de drept comun.

Cele trei biserici baptiste pe care le-a vizat au fost Biserica Baptistă Sf. Maria din Port Barre (pe 26 martie), Biserica Baptistă Greater Union din Opelousas (pe 2 aprilie) și Biserica Baptistă Mount Pleasant din Opelousas (pe 4 aprilie).

Cele trei biserici au fost distruse complet în incendii, însă nicio persoană nu a fost rănită.

În timpul audierii, Matthews a spus că a vizat în mod special acele biserici. El a făcut acest lucru pentru că a încercat să imite incendierile de biserici făcute de adepții muzicii de black metal din Norvegia, în anii '90. Atunci, cel puțin 50 de biserici creștine din Norvegia au fost incendiate în numele black metal-ului.

Membru al unei trupe de black metal, Matthews le-a spus procurorilor că a incendiat cele trei biserici din convingerea că gesturile îi vor ridica statutul în lumea muzicii black metal.

El a recunoscut că a postat pe Facebook imagini și clipuri cu incendiile „pentru a se promova în comunitatea black metal”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...