Moment de reculegere la Casa Albă, la un an de la masacrul de la şcoala Sandy Hook

Data publicării:
obama-1

Barack Obama şi soţia sa Michelle au aprins 26 de lumânări, aşezate pe o masă, într-una dintre sălile Casei Albe, după care au păstrat un moment de reculegere, fără să facă declaraţii.

În discursul săptămânal, el a îndemnat, anterior, la "schimbare", pentru evitarea altor drame.

"În urmă cu exact un an, un orăşel liniştit a fost lovit de o violenţă care nu poate fi calificată", a declarat preşedintele, pe un ton solemn, în mesajul înregistrat la Casa Albă. "Şase angajate devotate ale şcolii şi 20 de copii magnifici şi-au pierdut viaţa", a continuat el.

Dar, pe lângă tristeţe, noi am luat o hotărâre, şi anume hotărârea să înceteze acest fel de tragedii, iar pentru a le face să înceteze este necesară o schimbare", a spus şeful statului american.

Pe 14 decembrie 2012, un tânăr în vârstă de 20 de ani, cu probleme de natură psihică, a ucis în decurs de zece minute, cu o armă semiautomată, 20 de copii şi şase adulţi, la Şcoala primară Sandy Hook, o tragedie care a traumatizat Statele Unite şi care afectează în continuare acest orăşel din Connecticut (nord-est).

În contextul în care sâmbătă au loc comemorări marcând împlinirea unui an de la dramă, Obama a apreciat că "este necesar să facem mai mult pentru a evita ca oameni periculoşi să poată să pună mâna pe o armă".

"Este necesar să facem mai mult pentru a vindeca minţi afectate. Este necesar să facem mai mult pentru a ne proteja copiii", a insistat el.

"Şi nu putem să pierdem din vedere faptul că adevăratele schimbări nu vor veni de la Washington", a subliniat preşedintele. "Ele vor veni de acolo de unde vin întotdeauna, adică de la voi, americanii", a continuat el.

Masacrul de la Newtown a relansat dezbaterea foarte sensibilă cu privire la controlul armelor de foc. Câteva state şi-au înăsprit între timp legislaţia în domeniu, dar marea reformă solicitată de preşedinte la nivel naţional a fost blocată în aprilie prin refuzul Senatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...