O nouă gafă a lui Donald Trump: A anunțat sancțiuni pentru un ayatollah mort în 1989

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump în Biroul Oval
FOTO: Getty Images

O nouă gafă marca Donald Trump: preşedintele american a anunţat noi sancţiuni economice contra Iranului care îi vizează pe diverşi oficiali de la Teheran, dar şi pe ayatollahul Khomeini. Doar că acesta este mort din 1989. Trump l-a încurcat pe defunctul ayatollah cu actualul lider suprem pe care îl cheamă Khamenei.

Bunurile ayatollahului Khomeini şi ale echipei sale nu vor scăpa de sancţiuni. Măsurile reprezintă un răspuns puternic şi proporţionat faţă de acţiunile tot mai provocatoare ale Iranului”, a spus Donald Trump.

Iranul a reacţionat furibund - nu la gafa lui Donald Trump, ci la noile sancţiuni economice care îi vizează pe ayatollah şi un grup de apropiaţi de-ai săi, printre care şi ministrul de Externe. Le-a fost blocat accesul la resurse financiare importante, fiind vorba despre miliarde de dolari. Preşedintele Iranului consideră sancţiunile scandaloase și idioate.

„Acţiunile Casei Albe arată că este afectată de retard mintal. O persoană îşi pierde minţile şi face ceva nebunesc şi stupid, şi ce dacă? Impune sancţiuni liderului unei ţări, de ce? America este amuzantă, noi nu le permitem să vină în ţara noastră şi ei spun că noi nu putem merge la ei, de ce mai impun sancţiuni?”, a spus Hassan Rouhani, preşedintele Iranului.

Noua criză dintre Statele Unite şi Iran a fost deschisă de o serie de incidente în care mai multe petroliere au fost avariate grav de explozii în strâmtoarea Ormuz, care face legătura între Golful Persic şi Oceanul Indian. Statele Unite susţin că e vorba de atacuri iraniene, fapt negat de aceştia.

Tensiunile s-au intensificat şi mai mult după ce Teheranul a doborât o dronă americană, sub pretextul că aparatul pătrunsese în spaţiul său aerian. Washingtonul susţine că drona a fost doborâtă în spaţiul aerian internaţional. Preşedintele Donald Trump a anulat în ultima clipă intervenţia militară împotriva unor ţinte iraniene. Statele Unite a ales în schimb războiul virtual cu Iranul. Americanii au atacat cibernetic sistemul de rachete al Teheranului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget