O româncă, șefa misiunii FMI în Grecia

Data publicării:
delia velculescu - furaciune

 

În 2009, Delia Velculescu a fost coautorul unei analize a FMI dedicată economiei Greciei, iar în 2013 a fost reprezentantul FMI în echipa de creditori internaționali care a negociat pachetul de asistență financiară acordat Ciprului.

Conform publicației elene 'Kathimerini', actualul șef al misiunii Fondului Monetar Internațional în Grecia, Rishi Goyal, este acuzat de comportament rigid și intransigent în timpul negocierilor cu precedentul Guvern de la Atena.

Delia Velculescu lucrează la FMI de mai bine de 12 ani. Românca este economist-senior la departamentul pentru Europa al Fondului. Presa din Cipru o numea, în momentul numirii ei, „încântătoarea Delia”, dar vorbea şi despre puterea de negociere a româncei. Este cea mai dură dintre membrii delegaţiei, scriau jurnaliştii ciprioți în 2013, şi reprezintă curentul ultra-neoliberal din FMI, fără a arăta vreo simpatie pentru invocata solidaritate europeană.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Analistul economic Radu Limpede a dezvăluit, marți seara, la Digi24 că a fost coleg de liceu cu Delia Velculescu. „A fost șefa FMI pe Cipru și a reușit o restructurare bună”, a apreciat el, menționând că s-a văzut cu Delia Velculescu la 20 de ani de la terminarea liceului. „L-am avut profesor pe Iohannis. Nu la liceu, ci la olimpiadele de fizică”, a mai spus Radu Limpede.

Analistul s-a născut la Sibiu, în 1974. 

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

La cel de-al treilea plan de asistență pe trei ani acordat Greciei, Mecanismul European de Stabilitate (MES) va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 și 50 de miliarde de euro. Fondul Monetar Internațional are în prezent la dispoziție pentru Grecia 16 miliarde de euro dintr-un program care va expira în luna martie 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre...
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”