Un bărbat și-a înscenat moartea ca să evite o condamnare, dar și-a scris greșit certificatul de deces

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu catuse
Un român, considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat la aproape 300 de ani de închisoare Foto: Getty Images

Un bărbat din Long Island și-ar fi creat un un certificat de deces fals pentru a evita o condamnare la închisoare, dar o greșeală l-a dat de gol, potrivit procurorilor din districtul Nassau, New York, citați de CNN.

Robert Berger, în vârstă de 25 de ani, era acuzat de deținere de bunuri furate și de tentativă de furt. El a pledat vinovat la ambele acuzații.

Acesta trebuia să fie condamnat pe 22 octombrie 2019, dar la audieri, fostul avocat al lui Berger, Meir Moza, a declarat că acesta a murit.

Moza a dat instanței o copie a presupusului certificat de deces al lui Berger, furnizat de logodnica acestuia.

Certificatul spunea că Berger s-a sinucis, iar cauza morții era sufocarea.

În urma investigațiilor ulterioare, procurorii au observat însă cuvântul „registru” scris greșit și au văzut diferențe legate de tipul și dimensiunea literelor folosite pentru scrierea certificatului. Departamentul de Sănătate din New Jersey a confirmat procurorilor că certificatul este fals, potrvit procurorilor.

Falsificarea de documente este întotdeauna o idee proastă și l-am fi prins oricum, dar faptul că nu a verificat ortografia a făcut ca această fraudă să iasă în evidență”, potrivit unui comunicat de presă.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita