Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a demisionat: “este timpul să explorez noi oportunități”

Data publicării:
Ben Wallas în Downing Street
În vârstă de 53 de ani, Wallace a făcut parte din guvernul Regatului Unit timp de opt ani, dintre care patru la Ministerul Apărării. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul apărării, Ben Wallace, a demisionat oficial. Acesta i-a trimis demisia premierului Rishi Sunak printr-o scrisoare, informează joi AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Anunţul a fost făcut de cancelaria primului ministru. Guvernul de la Londra l-a desemnat deja ca succesor al lui Wallace pe Grant Shapps, fost ministru al energiei.

Wallace, care a jucat un rol important în susţinerea Ucrainei în faţa invaziei ruse, şi-a oferit în continuare sprijinul pentru guvern, dar l-a avertizat pe Sunak să nu considere apărarea o "cheltuială discreţionară" şi să nu reducă bugetul alocat acestui sector.

El anunţase de luna trecută că intenţionează să îşi depună demisia şi că nu va mai candida pentru un loc în parlament la următoarele alegeri.

În vârstă de 53 de ani, Wallace a făcut parte din guvernul Regatului Unit timp de opt ani, dintre care patru la Ministerul Apărării.

În scrisoarea către primul ministru Sunak, el a reamintit că a fost ales deputat în 2005 şi "după atâţia ani este timpul să mă dedic aspectelor vieţii pe care le-am neglijat şi să explorez noi oportunităţi". De asemenea, el a susţinut că "Ministerul Apărării este pe cale să ajungă din nou de clasă mondială, cu oameni de clasă mondială" şi a adăugat: "Ştiu că sunteţi de acord cu mine că nu trebuie să revenim la vremurile în care apărarea era considerată de guvern o cheltuială discreţionară, iar economiile se făceau prin tăieri".

Considerat un susţinător puternic al creşterii cheltuielilor pentru apărare, Wallace sperase că ar putea să devină succesorul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO, dar mandatul acestuia a fost prelungit cu un an.

Sunak a elogiat activitatea ministrului demisionar, menţionând în răspunsul către acesta: "V-aţi servit ţara în trei din cele mai solicitante posturi din guvern: ministrul al apărării, ministru pentru securitate şi ministru pentru Irlanda de Nord. Vă înţeleg foarte bine dorinţa de a vă retrage după opt ani de îndeplinire a îndatoririlor ministeriale".

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal