NORAD: Bombardiere rusești în apropiere de SUA

Data publicării:
bombardier

Două avioane de tip F-22 „Raptor” americane au interceptat două bombardiere TU-95 ruseşti, în apropiere de Alaska, conform unui comunicat al Comandamentului Apărării Spaţiului Aerian Nord-American (NORAD), scrie CNN.

Bombardierele ruseşti au fost interceptate la vest de Alaska şi erau însoţite de două avioane ruseşti de tip SU-35 „Flanker” se arată în comunicatul NORAD, transmite News.ro.

„Aeronavele ruseşti au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au intrat în niciun moment în spaţiul aerian al SUA sau al Canadei”, este precizat în comunicat. De asemenea, este adăugat că interceptarea a avut loc în timp ce aeronavele se aflau în Zona de Identificare a Forţelor Aeriene ale SUA.

Este a doua oară luna aceasta când avioanele americane interceptează bombardiere ruseşti în apropiere de Alaska. Cealaltă interceptare a avut loc pe 1 septembrie iar avioanele ruseşti nu erau escortate în acel moment.

Două bombardiere ruseşti de tip Tu-95 au fost interceptate şi în luna mai.

Un oficial american a declarat anterior pentru CNN că armata americană consideră aceste zboruri ca fiind de rutină şi nu le vede ca pe un motiv de îngrijorare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...