O campioană mondială la schi-alpinism a murit în încercarea de a urca pe Mont Blanc

Data actualizării: Data publicării:
Adele Milloz, campioană la schi alpinism
Milloz a crescut în localitatea Tignes din Alpii francezi și a câștigat campionatul mondial de schi-alpinism în 2017 și campionatul european din 2018. Foto: Profimedia Images

Adele Milloz, campioană mondială la schi-alpinism („skimo”) în 2017 la Soci, a murit după ce a căzut de pe unul dintre versanții din masivul Mont Blanc, informează Sky News.

Milloz s-a retras între timp din acest sport, în care competitorii trebuie să urce pe munte și apoi să coboare pe schiuri, pentru a deveni ghid montan. Schioarea urca pe muntele Aiguille du Peigne, în Alpii francezi, înainte de accidentul în care și-a pierdut viața împreună cu un instructor cu care se afla pe traseu.

Echipele de salvamontiști au descoperit corpurile neînsuflețite ale celor două femei pe unul dintre versanții din masivul Mont Blanc, în apropierea comunei Chamonix. Ziarul local Le Dauphiné a raportat faptul că una dintre victime era chiar campioana franceză.

Adele Milloz a câștigat campionatul mondial de schi-alpinism (sau skimo) în 2017 organizat la Soci. Foto: Profimedia Images
Adele Milloz a câștigat campionatul mondial de schi-alpinism (sau skimo) în 2017 organizat la Soci. Foto: Profimedia Images

Cauza tragediei nu a fost încă stabilită. Potrivit primelor informații, Milloz se afla pe un traseu clasic care nu este considerat foarte periculos.

Martorii accidentului au fost evacuați după ce s-au declarat prea șocați pentru a-și continua traseul

Alarma a fost dată de alți alpiniști care au fost martorii accidentului și pe care salvamontul a trebuit să îi evacueze din cauza șocului psihologic pe care l-au suferit. Autoritățile au anunțat că investighează incidentul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Milloz a crescut în localitatea Tignes din Alpii francezi și a câștigat campionatul mondial de schi alpinism în 2017 și campionatul european din 2018. „Skimo” va deveni un sport olimpic începând cu Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina din 2026.

Ministrul francez al sportului, Amélie Oudéa-Castéra, a postat un mesaj pe Twitter prin care i-a adus un omagiu tinerei sportive. „Profund întristată de moartea campioanei de schi-alpinism Adele Milloz pe Mont Blanc, la vârsta de 26 de ani, și de cea a femeii care a fost alături de ea.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal