„Omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună.” Mesajul activistei Greta Thunberg, la 5 ani de la primul ei protest pentru climă

Data publicării:
Greta Thunberg
Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg i-a îndemnat pe militanţi să intensifice presiunea în lupta pentru combaterea crizei climatice. Foto: Profimedia

Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg i-a îndemnat pe militanţi să intensifice presiunea în lupta pentru combaterea crizei climatice, într-un mesaj transmis la cinci ani de la prima ei grevă şcolară, punctul de pornire al unei mişcări globale, informează DPA.

„Chiar dacă am arătat iar şi iar că suntem milioane de oameni de pe tot globul care cerem schimbare, omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună”, a scris activista de 20 de ani vineri pe reţelele de socializare, unde este urmărită de milioane de persoane.

Thunberg, care avea 15 ani când a început să lipsească de la şcoală ca să protesteze în faţa Parlamentului suedez, a spus că ne apropiem de punctele critice planetare mai rapid decât a fost anticipat.

„Trebuie să facem în continuare presiune şi să nu-i lăsăm pe oamenii de la putere să sacrifice oameni nevinovaţi şi planeta de dragul profiturilor şi a lăcomiei”, a scris ea, citată de Agerpres.

„Avem nevoie disperată de acţiune climatică radicală pentru a salva ceea ce poate fi salvat şi a limita pe cât posibil efectele dezastruoase ale crizei climatice pe care oamenii o trăiesc deja”, a spus tânăra suedeză.

Ea a îndemnat mişcarea Fridays for Future să exercite mai multă presiune asupra liberilor globali.

Thunberg a protestat pentru prima dată în faţa Parlamentului din Stockholm pe 20 august 2018 solicitând mai multe măsuri climatice din partea liderilor politici.

În câteva luni, acţiunile individuale s-au extins într-o mişcare internaţională cunoscută sub denumirea Fridays for Future, în cadrul căreia mii de tineri din toate colţurile globului au demonstrat pentru politici climatice mai eficiente.

Thunberg a absolvit liceul vara aceasta, dar continuă să protesteze în fiecare vineri, după 261 de săptămâni de la debutul acţiunilor.

Editor : Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...