ONU: Primele exporturi de grâu ucrainean sunt aşteptate săptămâna viitoare

Data publicării:
nava incarcata cu grau
Foto: Profimedia Images

Primele exporturi de grâu după invadarea Ucrainei de către Rusia sunt aşteptate să înceapă săptămâna viitoare, în conformitate cu un acord internaţional semnat în iulie la Istanbul, a declarat miercuri un înalt oficial al ONU, informează AFP, potrivit Agerpres.

Primele 12 nave care au părăsit porturile ucrainene transportau porumb sau alte produse alimentare, a declarat Frederick Kenney, coordonatorul interimar al Centrului Comun de Coordonare (CCC) cu sediul la Istanbul, responsabil cu supravegherea implementării acordului internaţional semnat pe 22 iulie.

Kenney a declarat că silozurile Ucrainei erau pline cu porumb atunci când Rusia a lansat invazia ţării pe 24 februarie."Avem trei porturi care au fost practic îngheţate în timp", a adăugat el."Navele erau încărcate cu porumb. Era imperativ să scoatem aceste vapoare pentru (ca porturile) să poată găzdui nave noi", a spus Frederick Kenney.

Semnat de Rusia şi Ucraina sub forma a două texte separate, validat de Turcia şi ONU, acordul de la Istanbul permite reluarea exportului de cereale ucrainene pentru a stopa criza alimentară mondială.

Kenney a spus că primele 12 nave care au părăsit porturile ucrainene au transportat 370.000 de tone de porumb şi alte produse alimentare. Plecarea lor a eliberat spaţiu pentru a găzdui noi nave care vor putea transporta grâul recoltat anul acesta.

"O primă navă a pornit spre Ucraina prin strâmtoarea Bosfor", a spus el, adăugând că ar putea părăsi Ucraina, încărcată cu grâu, săptămâna viitoare.

Funcţionarea acordului de la Istanbul a fost însă pusă la îndoială miercuri, odată cu anunţul rezilierii contractului de vânzare a primei încărcături de cereale exportate de Ucraina, din cauza unei întârzieri a livrării. Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra Leone, a părăsit portul ucrainean Odesa pe 1 august şi ar fi trebuit să acosteze în portul libanez Tripoli duminică, dar staţionează în prezent la Mersin, în sudul Turciei.

Frederick Kenney a spus că CCC nu poate interveni în dispute comerciale şi se concentrează pe misiunea sa de a asigura tranzitul navelor printr-un coridor sigur prin apele minate ale Mării Negre. CCC inspectează, de asemenea, navele la sosirea şi plecarea din Bosfor.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Prințul William, sărbătorit de Kate Middleton cu o poză adorabilă, înconjurat de cățeluși, în ziua în care a...
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills