Puciștii din Niger au redeschis spaţiul aerian al ţării pentru toate zborurile comerciale

Data publicării:
avion militar al frantei care evacueaza civili din niger
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Militarii puciști din Niger au redeschis spaţiul aerian al ţării pentru toate zborurile comerciale, după ce îl închiseseră pe 6 august în urma loviturii de stat, a anunţat, luni, un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, potrivit Reuters.

Închiderea spaţiului aerian a constrâns Air France şi alte companii aviatice europene să suspende unele zboruri şi să aleagă rute mai lungi pe continentul african.

Niger, ţară fără ieşire la mare, are o suprafaţă de peste două ori mai mare faţă de cea a Franţei şi multe rute de zbor peste Africa trec în mod normal prin spaţiul său aerian.

Junta a închis iniţial spaţiul aerian invocând ameninţarea unei intervenţii militare din partea blocului regional vest-african.

Militarii care au preluat puterea nu au indicat motivul pentru care au ridicat ulterior interdicţia.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita