Ramzan Kadîrov promite că Rusia va controla joi, „înainte sau după prânz”, combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol

Data publicării:
Ramzan Kadîrov, liderul cecen
Ramzan Kadîrov, liderul cecen FOTO: Profimedia Images

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a promis că trupele ruse vor obține joi, „înainte sau după prânz”, controlul asupra combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, în estul Ucrainei.

„Astăzi, înainte sau după prânz, Azovstal va fi complet sub controlul forţelor armate ruse”, a declarat Ramzan Kadîrov, ale cărui unităţi luptă în Ucraina, joi dimineaţă, pe canalul Telegram, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Kadîrov a mai spus că luptătorii ucraineni care au rămas în combinat încă au posibilitatea de a se preda în această dimineaţă. Dacă ar face acest lucru, el este sigur că conducerea rusă va lua „decizia corectă”.

Potrivit informaţiilor ruse, în jur de 2.500 de luptători ucraineni şi mercenari străini sunt încă la Azovstal.

Potrivit rapoartelor ucrainene, aproximativ 1.000 de civili s-ar adăposti acolo.

Miercuri dimineaţă, comandantul puşcaşilor marini rămaşi, maiorul Serghei Volina, a cerut ca luptătorii săi să fie evacuaţi - inclusiv 500 răniţi - într-o terţă ţară.

Miercuri seară, în cadrul discuţiilor cu Rusia, doi reprezentanţi ai delegaţiei ucrainene s-au declarat gata să vină la Mariupol să negocieze evacuarea militanţilor şi a civililor din combinatul siderurgic.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita