Galerie Foto „Războinicii norilor”: Arheologii au descoperit peste 100 de structuri antice ale unei civilizații misterioase cucerite de incași

Data actualizării: Data publicării:
ruine ale civilizației Chachapoya / fortăreața Kuelap / mumii din Peru
Civilizația Chachapoya a rezistat colonizării mai mult decât alte grupuri de indigeni care au intrat în conflict cu Imperiul Incaș. Colaj foto: Profimedia Images / World Monuments Fund

Cercetătorii din Peru au anunțat descoperirea a peste 100 de structuri arheologice necunoscute până acum în Gran Pajatén, o așezare precolumbiană izolată din Munții Anzi. Aflat la aproape 500 de kilometri la nord de capitala Lima, în Parcul Național Rio Abiseo – patrimoniu mondial UNESCO, complexul conține ruinele unei civilizații misterioase care a fost cucerită de Imperiul Incaș chiar înainte de venirea conchistadorilor, potrivit revistei Smithsonian.

Din cauza locației foarte izolate a complexului Gran Pajatén, aflat la mare altitudine și înconjurat de vegetație densă, acesta este foarte greu de accesat de turiști și cercetători deopotrivă. Tocmai de aceea băștinașii care trăiau în aceste zone muntoase izolate, Chachapoya, erau cunoscuți și sub denumirea de „războinicii norilor”.

Civilizația Chachapoya a rezistat colonizării mai mult decât alte grupuri de indigeni care au intrat în conflict cu Imperiul Incaș. Misterul acestei civilizații este cu atât mai mare cu cât se știu foarte puține lucruri despre ea.

Complexul Gran Pajatén se află departe de orice așezare modernă, fiind construit la mare altitudine și înconjurat de vegetație densă. Foto: World Monuments Fund
Complexul Gran Pajatén se află departe de orice așezare modernă, fiind construit la mare altitudine și înconjurat de vegetație densă. Foto: World Monuments Fund

Complexul Gran Pajatén se află departe de orice așezare modernă, fiind construit la mare altitudine și înconjurat de vegetație densă. Foto: World Monuments Fund | Poza 1 din 10
Complexul Gran Pajatén se află departe de orice așezare modernă, fiind construit la mare altitudine și înconjurat de vegetație densă. Foto: World Monuments Fund
Băștinașii care trăiau în aceste zone muntoase izolate, Chachapoya, erau cunoscuți și sub denumirea de „războinicii norilor”. Foto: World Monuments Fund | Poza 2 din 10
Băștinașii care trăiau în aceste zone muntoase izolate, Chachapoya, erau cunoscuți și sub denumirea de „războinicii norilor”. Foto: World Monuments Fund
Gran Pajatén a fost descoperit din întâmplare de localnici în anii
Gran Pajatén a fost descoperit din întâmplare de localnici în anii '60. Foto: World Monuments Fund
Altoreliefurile și mozaicurile de piatră care înfățișează figuri umane arată că Gran Pajatén avea un rol cultural important. Foto: World Monuments Fund | Poza 4 din 10
Altoreliefurile și mozaicurile de piatră care înfățișează figuri umane arată că Gran Pajatén avea un rol cultural important. Foto: World Monuments Fund
Gran Pajatén a fost un centru important al populației Chachapoya timp de aproximativ două secole, până când Imperiul Incaș s-a extins în regiunea muntoasă cunoscută acum sub denumirea de San Martin. Foto: World Monuments Fund | Poza 5 din 10
Gran Pajatén a fost un centru important al populației Chachapoya timp de aproximativ două secole, până când Imperiul Incaș s-a extins în regiunea muntoasă cunoscută acum sub denumirea de San Martin. Foto: World Monuments Fund
Cercetările au dezvăluit o așezare urbană sofisticată cu terase agricole, clădiri circulare și morminte săpate în stânci la altitudini de aproape 3.000 de metri. Foto: World Monuments Fund | Poza 6 din 10
Cercetările au dezvăluit o așezare urbană sofisticată cu terase agricole, clădiri circulare și morminte săpate în stânci la altitudini de aproape 3.000 de metri. Foto: World Monuments Fund
Cercetătorii au folosit tehnologii precum LiDAR (imagistică laser, detecție și măsurarea distanței) și fotogrametrie ca să „vadă prin coronamentul pădurii”. Foto: World Monuments Fund | Poza 7 din 10
Cercetătorii au folosit tehnologii precum LiDAR (imagistică laser, detecție și măsurarea distanței) și fotogrametrie ca să „vadă prin coronamentul pădurii”. Foto: World Monuments Fund
Construcția fortăreței Kuelap aparținând civilizației Chachapoya a început în secolul al VI-lea. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 10
Construcția fortăreței Kuelap aparținând civilizației Chachapoya a început în secolul al VI-lea. Foto: Profimedia Images
Așezarea fortificată din Kuelap s-ar putea să fi avut până la 3.000 de locuitori. A fost abandonată odată cu campania de colonizare desfășurată de Imperiul Spaniol. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 10
Așezarea fortificată din Kuelap s-ar putea să fi avut până la 3.000 de locuitori. A fost abandonată odată cu campania de colonizare desfășurată de Imperiul Spaniol. Foto: Profimedia Images
Mumii din cultura Chachapoya expuse în muzeul din Leymebamba, Peru. Foto: Profimedia Images | Poza 10 din 10
Mumii din cultura Chachapoya expuse în muzeul din Leymebamba, Peru. Foto: Profimedia Images
,

Gran Pajatén a fost descoperit în anii '60, dar cercetările au stagnat după ce arheologii au găsit primele 26 de structuri în anii '80. Recentele descoperiri, anunțate de Fondul Mondial al Monumentelor (WMF), reprezintă o mare reușită pentru cercetătorii care studiază această civilizație misterioasă.

„Deși specialiștii bănuiau că Gran Pajatén era mai extins, descoperirile noastre au fost neașteptate – nu doar ca amploare, dar și din punct de vedere al felului în care redefinesc rolul și semnificația sitului”, a spus directorul executiv al WMF în Peru, Juan Pablo de la Puente.

Cercetătorii au folosit tehnologii precum LiDAR (imagistică laser, detecție și măsurarea distanței) și fotogrametrie ca să „vadă prin coronamentul pădurii” și au dezvăluit o așezare urbană sofisticată cu terase agricole, clădiri circulare și morminte săpate în stânci la altitudini de aproape 3.000 de metri.

Cartografierea digitală a sitului le-a permis arheologilor să analizeze descoperirile lor în relație cu mediul natural, precum și cu o rețea regională de drumuri precolumbiene între diferite așezări Chachapoya.

ruine-chachapoya-peru-anzi-incași-5
Gran Pajatén a fost un centru important al populației Chachapoya timp de aproximativ două secole, până când Imperiul Incaș s-a extins în regiunea muntoasă cunoscută acum sub denumirea de San Martin. Foto: World Monuments Fund

Altoreliefurile și mozaicurile de piatră care înfățișează figuri umane arată că Gran Pajatén avea un rol cultural important. „Situl avea probabil o semnificație ceremonială și simbolică, funcționând în același timp și ca un centru strategic cultural și teritorial”, a explicat Puente.

Descoperirile arheologice confirmă faptul că Gran Pajatén era locuit de populația Chachapoya în secolul al XIV-lea, deși unele analize indică faptul că s-ar putea ca oamenii să fi trăit aici de mult mai devreme.

Gran Pajatén a avut un centru important pentru Chachapoya timp de aproximativ două secole, până când Imperiul Incaș s-a extins în regiunea muntoasă cunoscută acum sub denumirea de San Martin.

ruine-chachapoya-peru-anzi-incași-7
Cercetătorii au folosit tehnologii precum LiDAR (imagistică laser, detecție și măsurarea distanței) și fotogrametrie ca să „vadă prin coronamentul pădurii”. Foto: World Monuments Fund

Restauratorii au desfășurat lucrări de conservare a sitului arheologic astfel încât să își păstreze integritatea și utilitatea pentru alți cercetători. Cu toate că locația rămâne foarte greu de accesat pentru majoritatea vizitatorilor din cauza reliefului accidentat și vegetației dense, cartografierea digitală și imaginile 3D le oferă șansa curioșilor să vadă cum arătau structurile construite de misterioasa civilizație.

„Folosind tehnologia avansată, echipa noastră a putut să strângă informații vizuale și științifice care aduc la viață Gran Pajatén, în timp ce protejăm mediul său delicat”, a spus Bénédicte de Montlaur, președintele și directorul general al WMF.

Cu toate că au pus pe hartă sute de noi structuri, cercetătorii au analizat doar 10% din datele obținute prin tehnologia LiDAR. „Ceea ce mă entuziasmează cel mai mult este că mai sunt multe de explorat” a spus și Puente. „Drumul care ne așteaptă este plin de posibilități și călătoria abia a început.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Judeţele din România care par că iau foc! Temperaturile cresc alarmant, ce trebuie să faci imediat
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Kelly Osbourne s-a logodit. Cum a reacționat tatăl ei când a auzit că iubitul ei se pregătește să-i adreseze...
Film Now
Brad Pitt și Tom Cruise au fost în discuții pentru „Ford v. Ferrari”. De ce a renunțat starul din „Top Gun”...
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
PSD cere ca CASS la pensie să se plătească doar de la 4.000 lei. Cine va câștiga 100 lei la pensie?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Filmul care în cinci zile a adunat 300 de milioane de dolari la nivel global. „F1”, pe 2 în box office
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie