Rusia a trecut Statele Unite și Cehia pe lista țărilor "neprietenoase"

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, președintele Rusiei.
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunțat vineri că Statele Unite ale Americii și Cehia sunt considerate oficial drept state "neprietenoase", iar misiunile diplomatice ale SUA nu mai pot angaja personal local, în vreme ce reprezentanțele Cehiei pot angaja maximum 19 oameni de pe plan local, scrie Reuters.

Președintele Vladimir Putin a promulgat luna trecută o lege care limitează numărul personalului local care se poate angaja la misiuni diplomatice străine sau alte agenții și a ordonat guvernului să întocmească o listă a țărilor "neprietenoase", care vor fi ținta acestor restricții.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Moscova rămâne deschisă dialogului, subliniind că Rusia are acum doar două țări pe lista de "state neprietenoase", potrivit agenției TASS. 

În replică, Praga a declarat că acest pas doar va contribui la "escaladarea relațiilor" dintre Rusia și Cehia, Uniunea Europeană și aliații ei.

"Regretăm că Rusia a pornit pe drumul confruntării, în detrimentul ei", a arătat Ministerul ceh de Externe într-o declarație. 

"Măsura va afecta indirect potențiala dezvoltare a relațiilor dintre cetățenii de rând, a turismului și a relațiilor comerciale", se mai arată în declarație.

Relațiile dintre Rusia și Cehia s-au tensionat luna trecută, după ce Praga a acuzat Moscova că s-a aflat în spatele exploziei din 2014 de la un depozit de muniție și a expulzat mai mulți diplomați ruși.

Rusia a respins acuzațiile și a expulzat la rândul ei diplomați cehi, ca măsură de răspuns.

Același model l-au urmat și relațiile dintre SUA și Rusia. După ce Statele Unite au expulzat diplomați ruși, Moscova a răspuns cu aceeași monedă, expulzând diplomați americani.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...