A început un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: Câți soldați se vor întoarce acasă

Data actualizării: Data publicării:
prizonieri ucraina
Sursa foto: Profimedia Images

Rusia şi Ucraina au efectuat un schimb de prizonieri de război, fiind incluşi cei cu vârste sub 25 de ani, a anunţat luni ministerul apărării de la Moscova, care a menţionat că operaţiunea a fost rezultatul negocierilor directe ruso-ucrainene de luna aceasta, informează Reuters.

Tratativele din 2 iunie, de la Istanbul, au dus la o înţelegere privind returnarea de către fiecare parte a 1200 de prizonieri, cu prioritate a celor mai tineri şi mai grav răniţi, precum şi repatrierea a mii de trupuri neînsufleţite ale celor căzuţi în lupte. Schimbul de prizonieri şi repatrierea morţilor sunt printre puţinele chestiuni convenite de negociatori, ale căror eforturi nu par să fi apropiat sfârşitul războiului care durează de peste trei ani, observă Reuters.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministerul nu a precizat câţi prizonieri au fost schimbaţi, ci doar că numărul de ruşi a fost egal cu cel de ucraineni.

Ambele părţi au afirmat că va fi cel mai mare schimb, atunci când se va încheia, operaţiunea fiind planificată în mai multe faze.

Vladimir Medinski, un oficial de la Kremlin, declarase în weekend că Rusia a transmis Ucrainei o primă listă cu 640 de prizonieri. Luni, preşedinţia rusă a mai comunicat că Moscova este dispusă să îşi onoreze angajamentele privind schimbul de prizonieri şi repatrierea celor căzuţi, deşi Kievul nu şi-a îndeplinit partea din înţelegere.

Forţele armate ruse au anunţat că militarii lor eliberaţi se află acum în Belarus, aliată apropiată a Rusiei, unde primesc asistenţă medicală şi psihologică înainte de a ajunge acasă pentru îngrijiri suplimentare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat pe Telegram că a ajuns în ţară primul grup de prizonieri eliberaţi până acum de ruşi, din care fac parte răniţi grav şi tineri sub 25 de ani.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce să faci pentru a plăti mai puţin la întreţinere? Administratorii de bloc nu dezvăluie informaţia
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...