Putin vrea să-și facă propria Olimpiadă, pentru că sportivii ruși nu sunt invitați la Jocurile Olimpice. Ce țări ar putea participa

Data publicării:
Russian President Vladimir Putin leaves the stage after his speech at the International Olympic Committee (IOC) Gala Dinner
Vladimir Putin vrea propria olimpiadă. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat crearea de „structuri alternative” la Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie care nu a invitat încă Rusia la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, din cauza războiului din Ucraina.

„Din păcate, ca urmare a politizării structurilor sportive internaţionale şi a creşterii comercializării mişcării olimpice, vedem o degradare clară”, a spus Putin miercuri în cadrul unei şedinţe cu miniştrii săi, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Putin a adăugat că „acest lucru va implica inevitabil crearea de structuri alternative în sportul internaţional”.

Totodată, liderul de la Kremlin a propus ca la aceste competiţii alternative să fie plătite sume similare cu cele primite la Jocurile Olimpice.

În ultimele luni, Putin şi alţi oficiali de rang înalt au menţionat Jocurile Mondiale ale Prieteniei, care vor avea loc în perioada 15-29 septembrie 2024 la Moscova şi Ekaterinburg, ca alternativă la Jocurile Olimpice.

În plus, Moscova s-a arătat dispusă să organizeze anul viitor Jocurile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi Jocurile Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, care include ţări precum China, India, Pakistan şi republici din Asia Centrală.

La mijlocul lunii iulie, Kremlinul a criticat decizia CIO de a nu invita sportivii ruşi şi belaruşi la Jocurile de la Paris, pe care a descris-o ca injustă.

„Nu considerăm că este corect. Suntem categoric împotriva politizării sportului”, a declarat purtătorul de cuvânt a Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Recent, Ministerul Sportului a cifrat la 68 sportivii ruşi care şi-au schimbat cetăţenia de la începutul războiului, în februarie 2022, ultima fiind înotătoarea Sofia Spodarenko, care va concura sub culorile Kazahstanului.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita