Ruşii care au semnat la frontiera cu Georgia un document în care recunosc că Rusia este țară agresoare, amenințați cu închisoarea

Data actualizării: Data publicării:
Ruși care încearcă să treacă cu mașinile în Georgia
Ruşii care au semnat la frontiera cu Georgia un document în care recunosc că Rusia este țară agresoare, amenințați cu închisoarea. Foto: Profimedia

Cetăţenii ruşi care în aceste zile au plecat în Georgia şi au semnat la frontieră un document prin care recunosc Federaţia Rusă ca ţară agresoare au comis o crimă împotriva statului lor şi vor fi urmăriţi penal, a declarat miercuri Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), avertizând că în cazul revenirii lor în ţară aceştia vor fi pedepsiţi, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.

„Poate că cei care au semnat un astfel de document au făcut bine că au plecat. Ar trebui să nu ne mai gândim la ei, căci au trădat deja. Dar trebuie să le spunem, în cazul în care informaţiile se confirmă: aţi comis o crimă însutită faţă de ţara voastră, faţă de poporul vostru, iar dacă vă veţi decide să vă întoarceţi acasă veţi fi pedepsiţi conform legilor în vigoare”, le-a transmis Volodin de la tribuna Dumei sutelor de ruşi care au fugit prin Georgia ca să scape de mobilizarea decretată de preşedintele Vladimir Putin la 21 septembrie.

El a dispus şefilor comisiilor pentru securitatea naţională şi afaceri internaţionale din Camera inferioară să verifice informaţiile apărute în diverse media, potrivit cărora cetăţenii ruşi care încearcă să fugă din ţară în Georgia sunt obligaţi la graniţă să semneze un document prin care recunosc că Rusia este ţara agresoare care a ocupat cu forţa regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, teritorii georgiene, notează TASS, preluată de Agerpres.

„Trebuie să ne formulăm o poziţie şi să ne adresăm forţelor de ordine pentru ca pe cei care au semnat respectivul document să-i aştepte o revenire călduroasă. Dacă cetăţenii noştri semnează un astfel de document, ei comit o infracţiune. Trebuie să ne ocupăm de asta, pentru că primul paragraf susţine, se pare, că semnatarul recunoaşte că ţara sa este o ţară agresoare. Este vorba aici de răspundere penală”, a declarat Volodin.

Primul care a semnalat că, la frontieră, georgienii încearcă să afle poziţia ruşilor care le intră în ţară faţă de Abhazia şi Osetia Sud, a căror independenţă a fost recunoscută de Rusia în 2008, după războiul de cinci zile cu Georgia, a fost analistul militar ucrainean Oleg Jdanov, potrivit publicaţiei Stopkor. org.

Potrivit acestuia, fiecare rus care intră în Georgia ar fi obligat să semneze un document în acest sens.

Mobilizarea „parţială” ordonată de Vladimir Putin, prima după cel de-al Doilea Război Mondial, a provocat sentimente de panică la nivelul societăţii ruse şi un exod al bărbaţilor apţi să lupte pentru a evita să fie trimişi la război în Ucraina.

În ultima săptămână, peste 200.000 de bărbaţi cu vârsta de mobilizare au părăsit teritoriul Rusiei, conform unor informaţii din surse neoficiale, o cifră care nu poate fi însă deocamdată verificată, potrivit Stopkor.org.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie neprovocată în Ucraina pe care o numeşte „operaţiune militară specială” în ceea ce Kievul şi Occidentul susţin că este un război de cucerire, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita