Scade numărul copiilor născuți în China. Ultimele statistici arată cea mai mică rată a nașterilor din ultimii 70 de ani

Data actualizării: Data publicării:
o fetita se urca pe o jucarie intr-un parc china
Populația Chinei ar putea scădea în câțiva ani în contextul în care numărul copiilor născuți s-a redus într-un singur an cu jumătate de milion. FOTO: Getty Images

Populația Chinei ar putea scădea în câțiva ani în contextul în care numărul copiilor născuți s-a redus într-un singur an cu jumătate de milion, rata nașterilor fiind cea mai mică din 1949 încoace, spune un expert citat de presa din China, potrivit Reuters.

Doar în 2019, numărul copiilor născuți în China a scăzut cu 580.000 şi a fost de 14,65 milioane, în timp ce rata nașterilor, de 10,48 la mie, a fost cea mai mică de după 1949, conform Biroului Naţional de Statistică.

Numărul naşterilor ar putea scădea la sub 10 milioane anual în următorii cinci ani, iar populația ar putea scădea dacă guvernul nu va renunţa rapid la politica de limitare la doi a numărului de copii pentru o familie, a spus Dong Yuzheng, directorul Academiei pentru Dezvoltarea Populaţiei din Guangdong, scrie Agerpres.

Datele pentru anul trecut nu au fost prezentate, deşi de obicei ele sunt făcut publice la sfârşit de februarie.

Scăderea ratei naşterilor şi îmbătrânirea rapidă a populaţiei ar urma să pună la încercare capacitatea Chinei de asigura îngrijire şi pensii pentru vârstnici, comentează Reuters.

Deşi China a renunţat în 2016 la politica unicului copil, veche de decenii, cuplurile au fost descurajate să aibă familii mari din cauza costurile cu sănătatea, educaţia şi locuinţele.

Incertitudinile economice cauzate de pandemia de COVID-19 influenţează de asemenea decizia de a avea copii.

Date separate, de la Ministerul Securităţii Publice, arată că numărul naşterilor a scăzut anul trecut cu 15%, ajungând la 10,035 milioane, comparativ cu 11,79 milioane în 2019. Însă este posibil ca acest minister să nu includă în statistici unii copii din zonele rurale, a spus Liu Kaiming, expert în muncă din oraşul Shenzhen din sudul ţării, adăugând că el se aşteaptă ca numărul de nou-născuţi din 20020 să fi fost între 10 milioane şi 14 milioane.

hina mai trebuie să anunţe şi rezultatele unui nou recensământ, care se face o dată la zece ani. Beijingul a precizat anterior că rezultatele vor fi făcute publice la început de aprilie.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Prima pensie crescută în 2025. Cine sunt pensionarii care încep să ia bani în plus? Document
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget