Spania va exhuma rămășițele fostului dictator Franco, pentru a le muta dintr-un mausoleu într-un cimitir de stat

Data publicării:
Spanish Dictator
Foto: Keystone/Getty Images

Rămăşiţele dictatorului spaniol Francisco Franco vor fi exhumate joi din mausoleul din apropiere de Madrid unde sunt îngropate, a anunţat luni guvernul spaniol, informează Agerpres, care citează AFP.

Ele vor fi apoi transferate la cimitirul din Pardo, la periferia capitalei spaniole, o operaţiune care se va derula "în prezenţa familiei dictatorului", a precizat executivul într-un comunicat.

"Exhumarea şi reînhumarea se vor face într-un cadru restrâns, în prezenţa apropiaţilor săi" şi a ministrului Justiţiei, Dolores Delgado, se mai arată în comunicat.

Familia Franco a depus fără succes mai multe recursuri în justiţie pentru a păstra rămăşiţele dictatorului în grandiosul mausoleu de marmură Valle de los Caídos, care are pe el o cruce gigant şi care a fost construit în munţi la 50 de kilometri nord-vest de Madrid.

De la venirea sa la putere în iunie 2018, premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco una dintre priorităţile sale, pentru ca mausoleul să nu mai fie un loc de apologie a franchismului.

La 25 septembrie, Curtea Supremă din Spania a respins ultimul recurs depus de familie, validând decizia guvernului socialist de a exhuma rămăşiţele.

Biserica Catolică Spaniolă a dat asigurări apoi că nu se va opune exhumării lui Franco, îngropat din 1975 într-o biserică a cărei construcţie a fost decisă de dictatorul însuşi, fiind ridicată în special de mii de prizonieri republicani.

Mormântul său este instalat la loc de cinste, în apropiere de altar.

Franco a condus Spania de la sfârşitul Războiului Civil pe care l-a câştigat în 1939 şi până la moartea sa în 1975.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri