Statele Unite au nominalizat un nou comandant suprem al forţelor aliate din cadrul NATO

Data publicării:
profimedia-0888948962
Foto: Profimedia

Administraţia preşedintelui Donald Trump şi-a anunţat, joi, nominalizarea pentru funcţia de general american de rang înalt în Europa şi a declarat că acesta va prelua şi rolul tradiţional de comandant suprem al forţelor aliate pe continentul european, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Decizia lui Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forţelor aeriene ale SUA, Alexus Grynkewich, în cele două funcţii - anunţată în premieră de Reuters - este de natură să liniştească aliaţii europeni din cadrul NATO şi chiar pe unii dintre republicani, în contextul îngrijorărilor legate de reducerea rolului de lider militar al SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Numirea generalului Grynkewich mai trebuie confirmată de Senatul SUA.

Poziţia de comandant SACEUR (Supreme Allied Commander Europe), care supervizează toate operaţiunile NATO în Europa, a fost ocupată de un general american încă de la crearea sa după cel de-al Doilea Război Mondial. Generalul armatei americane Dwight D. Eisenhower a fost primul comandant SACEUR al Alianţei, în 1951.

Totuşi, de la preluarea mandatului în ianuarie, administraţia Trump a făcut presiuni asupra aliaţilor din NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare, susţinând că Europa ar trebui să fie principala responsabilă pentru apărarea continentului european.

Trump a mai spus că îşi doreşte ca aliaţii din NATO să majoreze investiţiile în materie de apărare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de obiectivul actual de 2%.

Într-un discurs susţinut joi la sediul Alianţei Nord-Atlantice, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că este încrezător că membrii NATO vor accepta o creştere majoră a cheltuielilor pentru apărare.

Nicio ţară nu a atins încă 5%, nici măcar SUA, dar Hegseth a spus că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte ajungerea la un acord cu privire la această ţintă.

„Sunt foarte încurajat de ceea ce am auzit acolo”, a declarat Hegseth după reuniunea din cursul dimineţii a miniştrilor apărării din NATO, joi, la Bruxelles. „Ţările de acolo depăşesc cu mult 2% şi credem că suntem foarte aproape, aproape de un consens, privind un angajament de 5% faţă de NATO”, a mai spus el.

Grynkewich, până în prezent directorul pentru operaţiuni în cadrul Statului Major Interarme al armatei americane, i-ar succeda generalului de armată Christopher Cavoli, care a preluat funcţia la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, contribuind la supravegherea asistenţei de securitate americane acordată Kievului în valoare de miliarde de dolari.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget