SUA au descoperit un spion infiltrat la cel mai înalt nivel. Agentul a furnizat informații pentru Cuba timp de 40 de ani

Data publicării:
victor manuel rocha
Victor Manuel Rocha, fotografiat în iulie 2001. Sursa foto: Profimedia Images

Statele Unite l-au acuzat luni pe Victor Manuel Rocha, un fost ambasador al americanilor în Bolivia, că a spionat pentru Cuba timp de peste 40 de ani. Departamentul de Justiție a descris situația ca fiind una dintre infiltrările cu cea mai lungă durată, în guvernul SUA, de către un agent străin, notează Reuters.

Victor Manuel Rocha, fost ambasador al SUA în Bolivia din 2000 până în 2002, a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni federale, inclusiv de acționarea ca agent străin ilegal și de folosirea unui pașaport obținut în mod fraudulos, a transmis Departamentul de Justiție într-un comunicat.

„Pretindem că timp de peste 40 de ani, Victor Manuel Rocha a servit ca agent al guvernului cubanez și a căutat și a obținut funcții în cadrul guvernului Statelor Unite care să-i ofere acces la informații non-publice și capacitatea de a afecta politica externă a SUA”, a declarat procurorul general Merrick Garland.

Victor Manuel Rocha a fost arestat

Rocha, în vârstă de 73 de ani, a fost arestat și urmează să apară luni în fața unui judecător federal din Miami.

Rocha a lucrat pentru Departamentul de Stat din 1981 până în 2002, a informat Departamentul de Justiție. El a lucrat în Consiliul de Securitate Națională al Casei Albe din 1994 până în 1995 și a lucrat ca și consilier al comandantului Comandamentului de Sud al armatei americane din aproximativ 2006 până în jurul anului 2012.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat reporterilor că nu a putut oferi detalii cu privire la o chestiune care se află în proces de judecare.

„În următoarele zile, săptămâni, luni, vom lucra cu partenerii noștri din comunitatea de informații pentru a evalua orice implicații pe termen lung privind securitatea națională pentru această problemă”, a spus Miller la o conferință de presă regulată.

Într-un document de judecată depus în districtul de sud al Floridei, SUA îl acuză pe Rocha că a sprijinit în secret Cuba și misiunea sa clandestină de culegere de informații împotriva Washingtonului din 1981.

Rocha și-a recunoscut deceniile de muncă pentru Cuba într-o serie de întâlniri în 2022 și 2023 cu un agent sub acoperire FBI care a pretins că este un reprezentant ascuns al Direcției Generale a Informațiilor cubaneze, potrivit documentului instanței.

Cine este Victor Manuel Rocha

Victor Manuel Rocha s-a născut în Columbia, dar a crescut la New York într-o familie de muncitori. Acesta a obținut o serie de diplome în domeniul artelor liberale la Yale, Harvard și Georgetown, înainte de a se alătura serviciului diplomatic extern al americanilor în anul 1981. Rocha a devenit diplomatul american de top în Argentina între 1997 și 2000, în timp ce un program de stabilizare monetară de zece ani, susținut de Washington, se destrăma sub povara unei datorii externe uriașe și a unei creșteri stagnante, declanșând o criză politică în urma căreia țara sud-americană a trecut prin cinci președinți în două săptămâni, notează AP.

Carieră diplomatică de 25 de ani

Cariera diplomatică de 25 de ani a lui Rocha s-a desfășurat atât sub administrații democrate, cât și republicane, mare parte din aceasta fiind în America Latină în timpul Războiului Rece, o perioadă în care SUA a desfășurat o politică uneori foarte dură.

Posturile sale diplomatice au inclus o perioadă și interesele americane din Cuba, în perioada în care SUA nu aveau relații diplomatice depline cu guvernul comunist al lui Fidel Castro.

La următorul său post de ambasador în Bolivia, a intervenit direct în cursa prezidențială din 2002, avertizând cu câteva săptămâni înainte de vot că Statele Unite vor întrerupe asistența acordată acestei țări din America de Sud dacă îl vor alege pe fostul cultivator de cocaină Evo Morales.

„Vreau să reamintesc electoratului bolivian că, dacă votează pentru cei care doresc ca Bolivia să se întoarcă la exportul de cocaină, acest lucru va pune serios în pericol orice ajutor viitor al Statelor Unite pentru Bolivia″, a declarat Rocha într-un discurs care a fost interpretat ca o încercare de a susține dominația SUA în regiune.

Când Morales a fost în cele din urmă ales, trei ani mai târziu, liderul de stânga l-a expulzat pe succesorul lui Rocha din funcția de șef al misiunii diplomatice pentru incitare la „război civil”.

Rocha a mai lucrat în Italia, Honduras, Mexic și Republica Dominicană și a lucrat ca expert în America Latină pentru Consiliul Național de Securitate.

După ce s-a retras din Departamentul de Stat, Rocha a început o a doua carieră în afaceri, fiind președintele unei mine de aur din Republica Dominicană, deținută parțial de compania canadiană Barrick Gold. Mai recent, a deținut funcții de conducere la XCoal, un exportator de cărbune cu sediul în Pennsylvania, Clover Leaf Capital, o companie înființată pentru a facilita fuziunile în industria canabisului, firma de avocatură Foley & Lardner și firma spaniolă de relații publice Llorente & Cuenca. Reprezentanții Foley & Lardner au declarat că Rocha a părăsit firma de avocatură în august.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri