Condamnarea la moarte a autorului atentatului de la Boston a fost anulată

Data publicării:
tarnaev

O curte federală de apel din Boston a anulat vineri condamnarea la moarte a lui Djohar Ţarnaiev pentru atentatul comis în 2013 la maratonul de la Boston şi a trimis cazul instanţei competente pentru a decide o nouă sentinţă. 

Student de origine cecenă, Djohar Ţarnaiev a fost condamnat la moarte în iunie 2015 pentru amplasarea, împreună cu fratele său mai mare, Tamerlan, a două bombe artizanale în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston. Bombele au explodat ucigând trei persoane şi rănind alte 264.

Deşi Djohar Ţarnaiev a recunoscut că a participat la atentat, apărarea a susţinut în permanenţă că tânărul, pe atunci în vârstă de 19 ani, s-a aflat sub influenţa fratelui său mai mare.

Tamerlan Ţarnaiev a fost ucis de forţele de ordine la trei zile după atac, într-o urmărire la periferia oraşului Boston, în care cei doi fraţi au împuşcat şi au ucis un poliţist. 

Curtea federală de apel din Boston a anulat vineri doar partea din hotărârea inițială a justiției care se referea la capetele de acuzare pasibile de pedeapsa cu moartea. Chiar dacă anularea pedepsei cu moartea a fost confirmată după re-examinare, Djohar Ţarnaiev va rămâne condamnat cel puţin la închisoare pe viaţă, a precizat curtea de apel.

„Djohar Ţarnaiev va rămâne în închisoare pe viaţă, singura întrebare fiind dacă guvernul îi va pune capăt vieţii prin executare”, au scris cei trei judecători ai instanţei de apel în hotărârea emisă vineri. În acest document, judecătorii au acceptat în special argumentul apărării potrivit căruia procesul de selectare a juraţilor a fost defectuos.

Avocaţii tânărului au evidenţiat că doi dintre juraţii selectaţi au minţit în răspunsurile date la întrebările puse înaintea procesului, ascunzând că au avut schimburi de opinii pe reţelele sociale despre caz. Unul dintre ei l-a numit chiar pe Ţarnaiev „gunoi”, potrivit avocatului Daniel Habib, care l-a acuzat pe judecătorul George O'Toole că nu i-a cercetat înainte de a-i accepta ca juraţi.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita