Donald Trump a anulat ordinul lui Joe Biden de a retrage Cuba de pe lista statelor ce susțin terorismul. Reacția de la Havana

Data actualizării: Data publicării:
Cuba Flag Waving on flagpole
Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a anulat luni retragerea Cubei de pe lista statelor care susţin terorismul, anunţată în urmă cu câteva zile de precedenta administraţie Biden, ca parte a unui acord pentru eliberarea de prizonieri politici, a informat Casa Albă, notează AFP, preluat de Agerpres.

La câteva ore după depunerea jurământului, preşedintele american a emis un decret în acest sens, printre alte zeci de decizii care anulează măsuri luate de predecesorul său Joe Biden în ultimele zile ale mandatului său.

Cuba a reacţionat imediat considerând decizia „un act de aroganţă şi de dispreţ pentru adevăr”. „Acest lucru nu este surprinzător. Obiectivul său este de a consolida şi mai mult războiul economic crud împotriva Cubei în scopul dominaţiei”, a reacţionat pe X preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel.

Noul şef al diplomaţiei americane, Marco Rubio, confirmat în acest post luni seară după un vot unanim al Senatului american, afirmase săptămâna trecută că Havana îşi are locul pe această listă neagră a Washingtonului, prefigurând decizia preşedintelui Trump.

Decizia surpriză a lui Joe Biden de a retrage Cuba s-a dorit a fi un „gest de bunăvoinţă”. Imediat, Havana a anunţat eliberarea iminentă a 553 de prizonieri.

Între timp, au fost eliberaţi în total 127 de prizonieri, printre care disidentul istoric José Daniel Ferrer, ca parte a înţelegerii negociate cu Biserica Catolică.

Cu câteva zile înainte de a preda puterea lui Joe Biden în ianuarie 2021, Donald Trump a decis să plaseze Cuba pe această listă care mai include Coreea de Nord, Iran şi Siria.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, dusă de urgenţă la spital! A clacat, a fost luată cu ambulanţa din închisoare. Medicii...
Digi FM
Tragedie pe drumul spre bal. Două bune prietene au murit ținându-se de mână, într-un accident, după ce...
Pro FM
Alexandru Ciucu, noi detalii despre căsnicia cu Alina Sorescu. De ce își ineau mâncarea separat: „Sunt niște...
Film Now
Brenda Song, reacție după ce fostul ei iubit a susținut că a mințit că are cancer. Macaulay Culkin a...
Adevarul
Polonia cere arme nucleare, România ezită. Fost șef de Stat Major: „N-am avea cu ce le apăra și am deveni...
Newsweek
OFICIAL Nu se virează nici în iulie banii la pensie. Mica Recalculare, amânată pe termen nelimitat
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Robert Downey Jr. spune că ascensiunea lui Pedro Pascal îi întărește încrederea în industria de la Hollywood...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget