Un american a fost executat prin inhalare de azot, deși UE și ONU consideră metoda drept tortură. De ce a primit pedeapsa cu moartea

Data publicării:
Demetrius Frazier, un condamnat la moarte, executat în Alabama prin inhalare de azot, a patra execuţie de acest fel în acest stat american. Foto: Profimedia

Un american în vârstă de 52 de ani a fost executat joi, în Alabama, prin inhalare de azot. Metoda este contestată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), deși a fost folosită a patra oară, relatează AFP, citată de News.ro. Demetrius Frazier a fost condamnat la moarte în urmă cu 30 de ani, după ce a violat şi ucis o femeie, mamă a doi copii.   

El a fost declarat mort joi, la ora locală 18:36 (vineri, 2:36, ora României), în Închisoarea Atmore, potrivit unui comunicat al Administraţiei Penitenciare din Alabama.

Stat din sud-estul Statelor Unite este singurul care a recurs la acest protocol, pe care l-a folosit pentru prima oară în lume în urmă cu un an. Celelalte state americane au recurs la injecţii letale.

Metoda de execuţie, prin care decesul este provocat prin hipoxie, reducerea oxigenului, este criticată de către ONU, care o cataloghează drept „nedovedită” şi care poate „constitui tortură sau un tratament crud, inuman sau degradant”.

În plus, și Uniunea Europeană (UE) o consideră drept „extrem de crudă”.

Aceasta este cea de-a treia execuţie în Statele Unite în 2025, în timp ce în 2024 au avut loc în total 25 de execuții.

Ce s-a întâmplat

Demetrius Frazier a fost condamnat la pedeapsa capitală în 1998 cu privire la violarea şi uciderea unei femei în vârstă de 40 de ani, Pauline Brown, cu cinci ani mai înainte, la Birmingham, în Alabama.

El a intrat prin efracţie în apartamentul femeii, mamă a doi copii, a violat-o şi a împușcat-o letal în cap. 

Nu este prima sa crimă. Anterior, bărbatul a fost condamnat cu câţiva ani înainte la închisoare pe viață, în Michigan, un stat care nu aplică pedeapsa cu moartea, după ce a violat și ucis o adolescentă de 14 ani, Crystal Kendrick, şi pentru alte două violuri.

Demetrius Frazier a fost transferat în Alabama în 2011.

Apelurile sale prin care cerea să fie încarcerat în Michigan şi împotriva metodei execuţiei prin inhalare de azot au fost respinse de către justiţia americană.

Pedeapsa cu moartea, susținută de către noul preşedinte american Donald Trump, a fost abolită în 23 dintre cele 50 de state americane.

Alte trei state, California, Oregon și Pennsylvania, au suspendat pedeapsa cu moartea, deși pedeapsa capitală rămâne legală. 

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Lewis Capaldi, revenire pe scenă după doi ani. De la durere, sindrom Tourette și anxietate, la aplauze: "A...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
Newsweek
1.100.000 pensionari pierd un ajutor la pensie de 750 lei. Nicușor Dan a semnat
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Sophie Turner, despre scenele intime filmate pe platourile de la „Game of Thrones”: „Da, o nebunie”. Actrița...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu