Agricultura din Marea Britanie, aproape de colaps din lipsă de muncitori sezonieri. Prințul Charles: Alimentele nu apar ca prin minune

Data publicării:
The Prince Of Wales Attends A Dinner In Aid Of The Australian Bushfire Relief And Recovery Effort
Foto: GettyImages

„Avem nevoie de o armată ca să strângem fructele și legumele”, spune prințul Charles, chiar el fermier și cultivator, în condițiile în care sectorul agricol din Marea Britanie este în pragul colapsului. De vină, susțin specialiștii, sunt atât pandemia, cât și noua politică de imigrație a guvernului de la Londra.

În ciuda tuturor avertismentelor venite de la fermieri și agronomi, guvernul condus de Boris Johnson a ignorat impactul acestor situații asupra forței de muncă din domeniul agricol. Asociațiile agricole estimează că în fiecare an este nevoie de cel puțin 80.000 de lucrători, pentru a strânge recoltele înainte de a se strica. Pe de altă parte, potrivit Sindicatului Național al Fermierilor, 99 la sută dintre lucrătorii sezonieri vin din afara Regatului Unit, adică din Uniunea Europeană, și mulți dintre ei sunt est-europeni, inclusiv români.

„În aceste vremuri de mari incertitudini, multe dintre activitățile noastre de rutină și stilul obișnuit de viață sunt sub presiune. Sectorul alimentar și agricol nu face excepție. Dacă vrem să culegem fructe și legume britanice anul acesta, avem nevoie de ajutorul unei armate de oameni. Alimentele nu apar ca prin minune, totul începe cu fermierii și cultivatorii noștri remarcabili. Dacă ultimele săptămâni ne-au dovedit ceva, este faptul că hrana este prețioasă și apreciată și nu vine de la sine”, a spus prințul Charles.

„Tocmai de aceea mișcarea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - Armata Pământului - este redescoperită prin nou creata campanie "Culege pentru Marea Britanie". În lunile următoare, va fi nevoie de multe mii de oameni pentru culegerea recoltei. Va fi dificil, dar este esențial dacă vrem să evităm ca recoltele să se strice. Recoltarea ține până în prima parte a lui august și este nevoie de oameni dedicați în mod sincer. Aud des fraza asta: "culegători care sunt statornici". Desigur, nu mă îndoiesc că munca lor este una nu tocmai atractivă, iar uneori este chiar grea, dar este și una esențială, iar în plină pandemie, voi, angajații din agricultură aveți o contribuție vitală în acest efort național. De aceea, tot ce pot face este să vă îndemn să "culegeți pentru Marea Britanie"”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita