Bogdan Aurescu a vorbit despre aderarea la Schengen cu miniștrii de Externe din Italia și Belgia

Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Aurescu și ministrul de externe al Belgiei, Hadja Lahbib.
Bogdan Aurescu și ministrul de externe al Belgiei, Hadja Lahbib. Foto: Twitter/ Bogdan Aurescu

Ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a întâlni azi la Bruxelles cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Italiei, Antonio Tajani, și cu ministrul de externe al Belgiei, Hadja Lahbib, în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe.

Potrivit unui comunicat de presă, Aurescu a mulțumit părții italiene pentru sprijinul ferm și constant manifestat față de aderarea României la spațiul Schengen.

Demnitarul român a subliniat necesitatea găsirii unei soluții constructive de deblocare a situației, având în vedere că cetățenii români sunt îndreptățiți pe deplin să beneficieze de drepturile apartenenței la spațiul Schengen.

El a vorbit despre demersurile părții române în dialogul cu Austria, celelalte state membre și Comisia Europeană pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la spaţiul de liberă circulaţie în vederea unei decizii pozitive.

Potrivit comunicatului, Tajani a reiterat sprijinul „hotărât și activ” al Italiei pentru aderarea României la spațiul Schengen și a arătat că se va implica pentru soluționarea dosarului.

Cei doi miniștri au decis să continue demersurile pentru organizarea unei reuniuni interguvernamentale România – Italia, în cursul acestui an, la Roma. Aurescu a exprimat încrederea că negocierile privind revizuirea și actualizarea Declarației Comune a miniștrilor afacerilor externe ai României și Republicii Italiene privind Parteneriatul Strategic Consolidat româno-italian se vor finaliza în cel mai scurt timp.

De asemenea, cei doi oficiali au decis să lucreze pentru organizarea unui forum de afaceri în acest an, în condițiile în care schimburile comerciale au crescut în 2022 la aproximativ 19 miliarde de euro.

În cadrul discuției, Aurescu a amintit despre inițiativa recentă privind acordarea statutului de minoritate națională comunității românești din Italia. Pe de altă parte, Tajani l-a invitat pe ministrul Aurescu să facă o vizită în Italia, invitație acceptată de șeful diplomației române.

Ministrul român de externe s-a întâlnit astăzi și cu omologul său din Belgia, Hadja Lahbib.

„Am avut o discuție foarte bună cu ministrul de Externe Hadja Lahbib despre colaborarea strânsă dintre Belgia și România și perspectivele de dezvoltare în sectoare specifice. Mulțumim pentru prezența trupelor belgiene în România, pe Flancul Esic, ca semn de solidaritate aliată, și pentru sprijinul reînnoit al Belgiei pentru obiectivul României de aderare la Schengen”, a scris Aurescu pe Twitter.

Potrivit unui comunicat al MAE, Aurescu și-a informat omologul belgian asupra demersurilor în curs ale părții române în dialogul cu Austria, celelalte state membre și Comisia Europeană pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la spaţiul de liberă circulaţie, în vederea adoptării unei decizii pozitive în acest sens.

Ministrul de externe belgian a reiterat sprijinul puternic al Belgiei pentru aderarea României la spațiul Schengen, inclusiv în discuții cu Austria și ceilalți parteneri europeni, în vederea finalizării cu succes a acestui dosar, se arată în comunicat.

În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au evidențiat dinamica deosebit de ridicată a dialogului politic bilateral pe parcursul anului 2022, care a facilitat aprofundarea dialogului și cooperării la nivel politico-diplomatic, precum și sectorial. Cei doi miniștri au discutat despre potențialul deosebit de cooperare între România și Belgia, cu accent pe domeniile nuclear/reactoarele modulare mici, energiile regenerabile, cercetare și digitalizare, securitate cibernetică, sănătate. De asemenea, au fost semnalate acordurile bilaterale prioritare pentru a fi semnate și intra în vigoare.

Ministrul Aurescu a adresat omologului belgian invitația de a face o vizită în România, acceptată cu plăcere de ministrul Lahbib.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...