Cipru renunță la programul „Pașaportul de aur”, considerat calul troian al rușilor și chinezilor în Europa

Data actualizării: Data publicării:
cipru vedere pe tarm la inserat
Cipru acorda oricărui cetățean non-UE pașapoarte contra investiții de 2 milioane de euro Foto: captură video

Cipru va renunța la controversatul său program denumit „Pașaportul de aur”, care garanta cetățenie și pașaport cetățenilor bogați din afara UE, în special din Rusia, Ucraina, China și țările arabe. Criticii programului au acuzat mereu lipsa lui de transparență și faptul că ar încuraja spălarea de bani.

Prin acest program, considerat un adevărat „cal troian”, cetățenii bogați din țări non-UE puteau primi în două-trei luni un pașaport cipriot dacă investeau 2 milioane de euro în piața imobiliară din Cipru, donau 75.000 de euro pentru fondul de cercetare și dezvoltare, iar alți 75.000 de euro îi vărsau în conturile Organizației pentru Dezvoltare Teritorială, relatează Euronews. Pașaportul le garanta, practic, libera circulație în țările UE.

Suspendarea programului vine după ce postul TV Al-Jazeera a difuzat un material în care jurnalişti de-ai săi, prezentându-se drept intermediari pentru un investitor chinez fictiv şi cu cazier, au filmat cu camera ascunsă un înalt oficial, un deputat şi un avocat din Cipru care s-au oferit să îi ajute și să rezolve problema. Potrivit legii, persoanele cu antecedente penale nu pot participa la programul de acordare a cetăţeniei contra investiţii.

Înaltul oficial nu era nimeni altul decât președintele Parlamentului, Demetris Syllouris, care între timp și-a dat demisia, ca și deputatul Christakis Giovanis. 

Suspendarea programului în forma sa actuală va intra în vigoare de la 1 noiembrie, iar procurorul general va începe o anchetă.

Reacțiile nu au întârziat să apară nici la Bruxelles. „Am asistat uluiți cum oficiali de rang înalt făceau tranzacții cu cetățenia europeană în schimbul unor recompense financiare”,  a declarar un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Președinta Ursula von der Leyen „a fost foarte clară când a spus că valorile europene nu sunt de vânzare”, a punctat el, anunțând totodată că executivul european examinează dacă schema de acordare a cetățeniei respecta legislația UE și dacă nu e cazul cumva să lanseze o procedură de infringement împotriva Ciprului.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills