E. Macron, la Strasbourg: Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli

Data publicării:
Emmanuel Macron Visits Berlin
(Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Uniunea Europeană s-a văzut azi în oglinda preşedintelui Franţei şi imaginea e tulburătoare. Prezent pentru prima dată în plenul Parlamentului de la Strasbourg, Emmanuel Macron a făcut o radiografie a corpului slăbit al spaţiului comunitar, erodat de democraţii iliberale, de ambiţii autoritare şi de un viitor văzut diferit din fiecare capitală. Cu un premier britanic prins în corzile Brexitului, cu un cancelar german în pierdere de popularitate după alegeri, preşedintele francez aspiră la rolul de lider politic al Uniunii Europene.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „La nivel european, a reapărut o formă de "război civil", în care egoismul naţional pare să prevaleze în faţa a ceea ce ne uneşte în raport cu restul lumii. Un context în care fascinaţia iliberală creşte în fiecare zi.

Resping ideea care se răspândeşte în Europa cum că democraţia ne condamnă la neputinţă. În faţa autoritarismului care ne înconjoară din toate direcţiile, răspunsul nu e o democraţie autoritară, ci autoritatea democraţiei.

Aparţin unei generaţii care nu a cunoscut războiul. Aparţin unei generaţii care se bucură de luxul de a uita experienţele înaintaşilor. Alegerea e simplă. Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli, nu vreau să fac parte dintr-o generaţie care şi-a uitat propriul trecut şi refuză să vadă pericolele prezentului. Vreau să fac parte dintr-o generaţie care-şi apără democraţia. (...)

Există deja o Europă cu mai multe viteze. Avem o Europă a monedei euro, o Europă a spaţiului Schengen. Aşadar, Europa are deja mai multe viteze. Noi avem datoria morală să nu devenim un club inaccesibil şi să nu decidem strict cu cine lucrăm şi cu cine nu. Dacă ne dorim progres în Europa, atunci cei mai curajoşi, cei mai ambiţioşi trebuie să fie în faţă. Aşa a avansat mereu Europa. Dacă am fi aşteptat mereu pe toată lumea, mă iertaţi că vă spun, dar n-am fi ajuns unde suntem”.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: „Faliile care divizează Europa între Est şi Vest trebuie închise. Europa nu poate fi folosită pentru a dezbina oamenii, pentru a-i întoarce unii împotriva altora. Europa e un ansamblu. Europa nu înseamnă doar Franţa şi Germania. Suntem 28 de naţiuni, vom fi 27, pentru ca motorul (franco-german - n.r.) să funcţioneze, e nevoie şi de contribuţia altora”.

FOTO: Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un gard din plasă, din lemn sau din BCA în 2025. Ce trebuie să știi despre autorizații, materiale...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Hultoanele, fructele din copac care îți detoxifică colonul. Sunt sățioase și fac bine la inimă
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills