Iran: Acordul nuclear nu va fi semnat, dacă sancțiunile nu sunt ridicate în aceeași zi

Data publicării:
khamenei - 7156658-AFP Mediafax Foto-HO-1

 Ayatollah-ul Khamenei FOTO: Mediafax Foto

Statele Unite subliniaseră că dacă se va ajunge la un acord final cu Iranul, ridicarea sancțiunilor se va face treptat, în etape, relatează CNN.

Acordul preliminar la care au ajuns Iranul și marile puteri săptămâna trecută, la Lausanne, în Elveția, în privința programului nuclear al Teheranului nu garantează semnarea acordului definitiv, programată la sfârșitul lunii iunie, a spus, joi, ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei.

„Ceea ce s-a făcut până acum nu garantează nici acordul în sine, nici conținutul său, nici chiar faptul că negocierile vor merge până la capăt”, a spus liderul iranian, cel care are ultimul cuvânt de spus în privința dosarului nuclear. El a rostit un discurs la Teheran, din care au fost publicate fragmente pe site-ul său oficial (www.khamenei.ir).

La rândul său, președintele țării, Hassan Rohani, a declarat că guvernul său nu va ceda la forță, sancțiuni și amenințări.

„Nu vom semna niciun acord dacă în chiar prima zi de implementare a sa nu vor fi ridicate simultan toate sancțiunile economice”, a declarat Rohani la o ceremonie care a marcat, la Teheran, Ziua Națională a Tehnologiei Nucleare.  

Citiți și:

ANALIZĂ BUSINESS CLUB. Dacia în Iran? Un acord care deschide perspective pentru companiile occidentale
Acord cu privire la programul nuclear iranian
Ambasadorul Iranului în România: Acordul e în beneficiul tuturor, trebuie să eliminăm problemele mari din lume
Israelul respinge acordul cu Iranul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Ilie Năstase, mesaj amar de ziua lui: „În Franța nu m-a făcut nimeni gras. În România sunt numit golan și...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
Actrița Ada Galeș, diagnosticată cu o formă rară de cancer. Mesajul transmis după a treia operație: "E mult...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Nicolas Cage, explicații savuroase despre motivul pentru care nu a durat relația cu SJP: „Nu am trecut...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra