Marea Britanie, vizată zilnic de atacuri teroriste

Data actualizării: Data publicării:
spion

Marea Britanie este vizată aproape zilnic de atacuri teroriste, dezvăluie un fost agent MI5, serviciul intern de informaţii. Retras din activitate, a primit permisiunea foştilor şefi să le povestească reporterilor câteva dintre misiunile lui. Concluzia? Filmele cu spioni nu conţin atât de multă ficţiune cum credem.

Tom Marcus”, fost agent MI5: „Mă îmbrăcasem ca un vagabond care cerşea, când am observat că din moschee ies mai multe femei decât intraseră. Aşa că am alertat echipa de intervenţie, fiindcă mi-am dat seama că cel urmărit îşi schimbase înfăţişarea. Membrii echipei au ajuns foarte repede şi l-au scos din maşină, unde au găsit arme şi bombe artizanale”.

Spionul a împiedicat atunci un atentat care viza 60 de elevi. A fost, însă, el însuşi ţinta unui atac al jihadiştilor.

Tom Marcus”, fost agent MI5: „A fost ceva ce n-am mai văzut în Marea Britanie, a fost foarte, foarte aproape ca teroriştii să ma bage într-o dubă şi să mă transporte la o adresă. Acolo, forţele speciale au găsit o folie întinsă pe jos, o cameră video, un steag şi un cuţit de măcelar. A fost la limită”.

Islamiştii nu sunt, însă, singurele persoane supravegheate de serviciile britanice.

Tom Marcus”, fost agent MI5: „În special agenţii ruşi sunt extrem de eficienţi. Sunt foarte bine pregătiţi în contraspionaj, sunt capabili să identifice şi de oprească agenţi ca mine”.

Spionul care acum îşi spune Tom s-a retras din activitate acum trei ani. Le-a spus însă reporterilor că ameninţarea teroristă nu a scăzut de atunci.

Reporter: Cât de des dejucaţi atacuri?

„Tom Marcus”: Tot timpul, tot timpul.

Reporter: În fiecare săptămână, în fiecare lună?

„Tom Marcus”: Câteodată zilnic.

Spionul a fost nevoit să se retragă din MI5 pentru că a fost diagnosticat cu stres posttraumatic. Acum şi-a revenit şi nu mai are coşmaruri în fiecare noapte, dar obiceiurile vechi mor greu. Se teme că fiul său poate păţi ceva, aşa că i-a montat dispozitive de urmărire pe haine, ca să afle când este în pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...